Frumoasele si bestiile

Sa analizam doua poze:

1. Sandra Izbasa, campioana olimpica la sol

2. Cornel Penescu, patron FC Arges

Daca deschideti doua-trei siteuri de presa, nu neaparat de sport, vezi vedea ambele personaje, astazi, 17 august.
Ce diferente putem, insa, observa intre cele doua poze?
Prima sugereaza gratie, victorie, eleganta, fericire, mandrie.
A doua...hmm, omul incearca sa spuna ceva. Nu degeaba. Face parte din categoria oamenilor care intotdeauna au ceva de spus, despre orice, cu conditia de a aparea la tv.
Bluza alba cu model oriental face contrast cu pielea proaspat bronzata in Turcia, iar ochelarii de soare sunt undeva intre privire si freza, pastrand astfel 3 elemente cu care poate atrage atentia.

Un model de succes in Romania. Un personaj despre care nu stim aproape nimic, dar pe care il vedem si il vom vedea mai des la televizor, decat pe fata din prima poza, o campioana olimpica la 18 ani, care ne-a facut din nou mandri, dar al carei nume il vom uita curand, asta doar daca nu va poza in playboy sau nu isi va cumpara cea mai scumpa masina din Romania.

Este vorba de diferenta dintre sportivi si detinatori de fotbalisti, diferenta dintre campioana olimpica la maraton si campionii la maratonul aparitiilor tv, diferenta dintre audienta unui meci de fotbal si a unui reportaj de la Deva. Si chiar daca toata lumea scrie texte lacrimogene despre performantele romanilor la Olimpiada, nu se va schimba nimic. Pentru ca ne-am obisnuit sa urmarim circul, afacerile si tigania din fotbal, dar sa cerem rezultate de la gimnastica.

Azi, 17 august, ne uitam la prima poza cu bucurie.
Maine si poimaine, peste un an si peste doi ani ne vom uita la a doua poza. Se vor schimba doar personajele din ea. Rama ramane aceeasi.
Peste 4 ani vom cere din nou poze cu fete micute, cu medalii la gat. Poze de pus in album.
Sunt imagini si oameni diferiti, iar noi uitam sa facem diferenta dintre bine si rau.

Este, de fapt, diferenta dintre o medalie olimpica si un maybach.

Generatia egala

Am un sentiment de regret. In primul rand, cel general, pentru ca nu am batut Italia, desi am fost atat de aproape. Apoi, imi e mila de Mutu, care avea lacrimi in ochi inainte de a bate penaltiul. Nu trebuia sa bata el, atata tot. Era omul cu cea mai mare presiune asupra lui.


La meciul cu Anglia, de la Euro 2000, Dorinel Munteanu trebuia sa bata initial penaltiul, dar Ganea a zis ca bate el, pentru ca Dorinel era oricum si obosit. Si l-a transformat cu sange rece. Lui Mutu ii venea sa planga dinainte. Am stiut ca rateaza. Sper sa faca un meci mare cu Olanda, pentru a-si reveni psihic.

Si mai am un mare regret - Radoi cade din nou in batalie, unde a fost, ca de obicei, pe primul front, sa primeasca gloante, fara sa aiba vesta. Chiar daca s-au auzit tot felul de lucruri naspa despre el, ca ar fi smecherul vestiarului de la Steaua, acum nu ma gandesc la asta. Pana la urma, conteaza mai putin ce e in spate, daca pe teren e un jucator extraordinar. N-a fost ghinion ca a ratat Mutu penaltiul, ghinion a avut Radoi.

Nu vreau sa uit de Bratu, care a fost lasat acasa, desi terminase campionatul intr-o forma extraordinara. Acum ne pare cel mai rau de el, ca nu a ramas in lot. Cei doi Niculae sunt mult sub nivelul celorlalti jucatori din echipa noastra. Apropo de asta, un coleg de la munca a zis o faza foarte tare in timpul meciului "frate....scoate-l pe niculae asta, mai bine mai baga-l pe banel inca o data" :)))).

Si ca sa ne trezim bine de tot la realitate, urmeaza meciul cu Olanda, echipa care are cel mai frumos joc de pana acum. La 3-1 pentru Olanda, in meciul cu Franta, comentatorul a spus " daa..gol Olanda..si se vede calificarea pentru Romania!". Fratilor, ati innebunit? de ce va bucurati asa ca Olanda s-a calificat si noi jucam cu ei ultimul meci? Nu suntem in campionatul nostru, unde echipele trag mai putin, dupa ce si-au atins obiectivul. Si mai mult, Olanda are niste rezerve extraordinare. Nici daca n-o sa traga sa castige, tot nu o sa batem noi Olanda.

Macar sa ma insel eu, dar chiar daca o sa am dreptate, nu o sa fiu suparata pe ei. Bravo lor, pentru cum au jucat pana acum.

Tragedie in fotbal

"Internaţionalul polonez Adam Ledwon, care nu a fost convocat de selecţionerul olandez Leo Beenhhaker pentru turneul final al Campionatului European, a fost găsit spânzurat, miercuri seară, în domiciliul său din Klagenfurt, informează AFP.
"El a fost descoperit de coechipierul său Patrick Wolf, care venise să-l scoată în oraş", a declarat purtătorul de cuvânt al clubului austriac de primă ligă Austria Karnten, Iliane Zayici.
"Echipa pierde unul dintre cei mai buni jucători ai săi şi o fiinţă umană de neînlocuit", a adăugat Zayici.
În vârstă de 34 de ani, Ledwon a fost convocat de 18 ori în naţionala Poloniei, pentru care a marcat un gol. Prima sa echipă a fost GKS Katowice, în Polonia, după care a ajuns în Germania, evoluând între 1997 şi 1999 la Bayer Leverkusen. Ledwon s-a transferat la Austria Karnten sezonul trecut.
Fotbalistul polonez era însurat şi avea trei copii."

sursa: mediafax

EUROpassion

EURO 2008 - 8 ani de cand nu ne-am mai facut programul in functie de meciurile nationalei. 8 ani de liniste, in care ne-am ales, intre timp, echipe preferate la campionatele pe care le-am ratat. Ne-am agatat de niste tari straine, fie Anglia, Portugalia, Italia sau Grecia, pentru a arata ca si noi iubim fotbalul. Ne-a parut rau de eliminarea lui Zidane, pentru ca Hagi al nostru nu mai era. Unii s-au bucurat pentru Grecia, pe care o au vazut-o ca pe o salvatoare a imaginii tarilor mici, o tara eroina care a aratat ca se poate.


Energia si pasiunea noastra au fost indreptate exclusiv catre echipele de club, care, sa recunoastem, au prins niste momente de senzatie, cel putin Steaua si Rapid.
Sunt oameni care dispretuiesc fotbalul modern, in care banii si publicitatea primeaza. Dar meciurile internationale sunt mai mult decat o mare industrie. In meciurile internationale este in joc orgoliul nationalist al fiecarui suporter. Suntem impreuna pentru o mare pasiune.

Un campionat european sau mondial de fotbal este asemenator cu Craciunul. Chiar daca nu avem vacante sau concedii acum, gandurile noastre sunt in vacanta, in vacanta unei sarbatori, in care ne intalnim sa vedem meciurile impreuna, la fel cum luam masa de Craciun in familie sau cautam cadouri sub brad. E dorinta aia de a fi cu un grup de prieteni, de a imparti o pasiune care iti aduce bucurie sau tristete.

Nu ma intereseaza cine joaca la echipa noastra. O sa uit ca Banel ne-a scos peri albi sau ca Piti face selectii cel putin dubioase. Pentru straini suntem doar Romania. Si asa ar trebui sa vedem si noi echipa. Este o echipa a Romaniei, un grup de reprezentanti. Ei sunt cei care ne reprezinta pasiunea pentru fotbal si orgoliul nationalist. Chiar daca unii s-au dus cu gandul de a se face remarcati de echipe mari, de a prinde un transfer, sunt convinsa ca acolo vor uita de asta. E un vartej care te inghite, te face sa alergi de nebun pe teren, ca intr-un razboi. Un virus care ne face sa ne gandim de dimineata doar la meci. In tramvai, la masa, la serviciu, oamenii vorbesc despre Euro, una dintre putinele sarbatori care te fac sa uiti de probleme si sa iesi din cotidian.

Oamenii de la Euro sunt pictati pe fetele zambitoare. Fotbalistii aia smecheri din Champions League nu sunt acum decat niste oameni cu emotii puternice, carora le tremura picioarele si le bate inima tare atunci cand le canta imnul. Nu cred ca este un concediu al barbatilor, ci o vacanta europeana, a prietenilor, a familistilor, a femeilor in varsta care se uita si ele la fotbal si nu la telenovele.
Ce avem de castigat? Practic, nimic. Dar macar avem un scop comun si suntem impreuna.

Ce meci!

Dupa super meciul Liverpool-Arsenal, toate reactiile incepeau cu "ce" - ce meci! ce fotbal! ce jucatori! ce spectacol! ce fani! si as mai adauga...ce departe suntem noi!

Fotbalul din Anglia a dovedit ca este cel mai spectaculos din lume la ora actuala, ca sutele de scouteri din Anglia nu dau gres cu pustii pe care ii aduc la cluburile mari. S-a ajuns atat de departe incat sa se spuna despre Fabregas ca este un jucator uzat la 21 de ani, dupa ce a jucat 200 de meciuri pentru Arsenal. Italienii n-ar spune, insa, niciodata despre Maldini ca este un jucator uzat la 41 de ani.

Presa din Anglia a fost socata cand Wenger a spus ca Arsenal joaca mai bine dupa plecarea lui Henry. Gerard a ramas la Liverpool, desi avea oferta de la Barcelona. Gerard, cel mai simplu, talentat, muncitor si sufletist capitan din lume, omul care, cu nebunia si increderea lui incredibila a adus cel mai mare succes din istoria lui Liverpool si a produs cea mai spectaculoasa rasturnare de scor din Champions League, Gerard se bucura acum ca un copil, ca unul dintre fanii lui Liverpool.

Arsenal nu are vedete, iar jucatorii nu si-au iesit din minti ca niste disperati dupa ce Liverpool a primit penalti. Tristetea lor este tacuta, simpla, delicata, la fel ca ei si ca marele geniu din spatele lor. Iar lui Rafa ii iese din nou.

Si da, ce meci frumos! Pentru ca ei nu schimba antrenorii ca pe haine, pentru ca ei sunt prieteni, pentru ca nu sunt mahalagii si circari si nici nu pun fotbalul pe seama divinitatii. Pentru ca ei au suflet, diplomatie si inteligenta, mai intai de bani.

Football, the beautiful game

Intr-o lume in care domina violenta, razboaiele armate sau economice, intr-o lume fara idoli si modele demne de urmat, fotbalul a devenit una dintre cele mai profitabile industrii. Banii, talentele, orgoliul, dar mai ales emotiile au incununat fotbalul ca sport rege.

Orice regat are un teritoriu. Fotbalul a depasit, insa, orice bariera politica, economica, sociala sau psihologica. Geniile vin acum din Asia, Africa, America de Sud si se intalnesc in Europa. Totul incepe cu un vis din copilarie, de la fotbalul de pe maidan si se termina, uneori, in glorie. In lumea a treia, fotbalul este vazut ca pe o salvare. Altii il vad ca pe o afacere sau ca pe o meserie, dar cei mai multi il idolatrizeaza.

Jucatorii sunt comercializati la maxim de conducatori si vanduti ca obiectele de arta la licitatie, dar, ca orice creatie pretioasa, trebuie slefuita pana la cel mai mic detaliu. Talentul unui fotbalist nu poate fi slefuit decat prin ambitie, pasiune si emotii, dar mai ales prin ochii si glasurile suporterilor.

Virusul fotbalului, nu dauneaza, ci vindeca, pana si cele mai bolnave minti. Cei care il vad doar ca pe un mijloc de parvenire sunt pedepsiti imediat. Succesul sta doar de partea celor care il iubesc. Succesul sta de partea celor care spera pana la sfarsit. Pasiunea pentru fotbal se poate masura in bani, driblinguri, sacrificii, goluri sau vieti, dar este incomensurabila cand vine vorba de lacrimi, emotii si iubire.

This is Football.