In sala de asteptare

Azi in sala de asteptare de la doctor o femeie pe la vreo 50 de ani povestea: fetita cea mica a facut un test de iq la Fundatia Dan Voiculescu si i-au spus ca va ajunge ministru sau poate chiar presedinte. A fost cu ei in tabere, m-au sunat si acum sa ma roage sa o las iar, dar nu am mai vrut. Au simtit-o ca e geniu si nu vor s-o lase sa scape. E prima din clasa si ii ajuta pe toti ceilalti. Isi face rugaciunile in fiecare dimineata si cand se simte rau ii fierb apa cu bicarbonat, in care ii pun si aghiazma. Ne rugam la Fecioara Maria, ca mi-a zis cineva ( nu mai stiu exact detaliile pe care le abera aici ) cu ea e protectoarea noastra.
Si cu mancarea suntem foarte atente. Nu au voie sa manance pizza si alte nenorociri. Ce e, domne, aia pizza? noi aveam pizza pe vremurile noastre?
Nici cu dulciurile nu sunt de acord. Le mai faceam niste placinta cu mere cand erau mai mici, dar acum nici atat.

Asta imi mai amintesc. Restul era despre ceva profetii, minuni facute la nush ce biserica, rugaciuni..etc.

Dupa femeia asta asteptasem eu o aproape o ora sa iasa din cabinet si toata lumea se intreba ce face atat acolo. Ascultand-o propovaduindu-si ideile celorlalte mame din sala, mi s-a facut mai rau decat deja imi era.

"Generatia Converse" face mai mult decat ultimele 3 generatii la un loc

Am citit azi un articol in Gandul, care ma determina sa scriu ceea ce urmeaza. Incepe asa:

"Portretul generaţiei Converse: blazaţi, nepăsători şi dependenţi de gadgeturi. ", conform unui studiu realizat de Gfk romania.

sursa foto: gandul.ro

In articol se vorbeste de uniformizarea tinerilor de azi, atat vestimentara cat si ca obiceiuri si vicii, ceea ce nu este gresit, dar nici atat de negativ pe cat au facut-o ei sa para.
Ca tinerilor nu le pasa de politica, ca sunt dependenti de internet, mp3 player sau i phone, ca isi dau banii pe haine fara sa regrete - sunt concluziile trase in urma studiului.

Bai, eu ma intreb asa: daca "generatia converse" este atat de ingrijoratoare pentru psihologii nostri, ce ne facem cu generatia fetelor care se paruiesc si se calca in picioare la ore, a pustilor care il prind pe unul si il bat, iar altul filmeaza si pune filmuletul pe youtube, a cocalarilor care asculta manele pe telefon in tramvai, a analfabetilor de 18 ani, care trec bacul cu protocolul pentru profesori?

Pai daca e sa facem o comparatie, atunci "generatia converse" e cel mai bun lucru care i se putea intampla Romaniei. Cum se face ca tinerii nu sunt interesati de politica, dar facultatile de stiinte politice, de comunicare, de relatii internationale, de jurnalism, sunt unele dintre cele mai cautate din tara?
Cum se face ca tinerii nu sunt interesati de politica si sunt negativ influentati de mijloacele de socializare online, dar influenteaza decisiv revolutia din Moldova de anul trecut, pornita pe twitter? Sau ca tinerii din Romania scriu zilnic si urmaresc sute de mii de bloguri in care vorbesc despre ceea ce se intampla in tara lor si pe la altii? Da, pe la altii, pentru ca, spre deosebire de generatiile anterioare, de care duc dorul parintii nostri, tinerii din "generatia converse" chiar au sansa sa viziteze alte tari, alte culturi si, dupa aceea, sa-si doreasca mai mult decat ce le ofera tara lor.
Vorbiti de vestimentatia lor "bascheţi, jeanşi, tricou şi hanorac imprimate, eşarfă, geantă sport şi brăţări". Asa, si?


Nu va dati seama ca fiecare accesoriul pe care il poarta omul ala reprezinta ceva? Da, ne dorim bascheti converse si nu chinezesti pentru ca vrem mai mult decat au avut parintii nostri. Ne dorim haine "straine" pentru ca nu vrem sa purtam costumele "apaca". Ne dorim haine straine pentru ca ei, strainii, spre deosebire de noi, au curajul sa scoata pe piata ceva nou, o tampenie, nu conteaza, dar statul ii incurajeaza sa investeasca in ideile lor.

Suntem atat de "blazati si nepasatori" ca facem doua facultati, avem si un job misto si mai suntem si voluntari pe la diverse ONG-uri. Suntem atat de blazati pentru ca pe scarile alea de la TNB am citit mai multe carti decat toata generatia voastra la un loc. Ah..si tot pe scarile de la TNB putem sa intram si pe net de pe telefon, sa ne verificam mailul, sa citim niste siteuri, bloguri...si sa aflam chestii pe care voi le aflati pe vremea voastra cu o luna mai tarziu decat trebuia. Si mai putem sa ascultam la casti si o muzica, niste artisti care transmit un mesaj mai frumos decat mizeriile pe care le vedem la tv. Suntem atat de blazati ca unii din generatia noastra sunt olimpici internationali sau colaboratori la NASA. Ah, asta ati omis-o in "studiu".
"Reprezentanţii generaţiei tinere pun preţ pe felul în care arată şi vor să iasă în evidenţă, în grupul de prieteni, prin personalitate şi vestimentaţie, potrivit studiului GfK România".
Da, vrem sa iesim in evidenta pentru ca avem libertatea de a o face. Putem sa ne exprimam personalitate in zeci de moduri, iar vestimentatia e doar unul dintre ele.

Bai...si, culmea, eu nu fac parte din asa numitii "hateri", cei care urasc Romania si se plang de ceea ce se intampla aici. Dar am vrut sa arat ca generatia asta converse are mai multe parti bune decat negative si ca poate sociologii ar trebui sa se reorienteze si catre altfel de studii ( daca romanii sunt multumiti sau nu de viata lor si de ce, cand si cum se va intampla ceva pozitiv in politica romaneasca, de ce emisiuniile gen "acces direct" au audiente incrdibil de mari, cand o sa aiba si romania un buget alocat cercetarii...etc).

Eu ma declar membru al "generatiei converse" si nu sunt nici blazata, nici nepasatoare, nici apolitica, nici tampa. Si astept cu nerabdare un studiu peste 10 ani, sa ne spuneti unde au ajuns cei din "generatia converse", vai! cu esarfe la gat si multe bratari pe mana, imbracati in blugi si tricouri imprimate.

Love and marriage

Filmele vazute la cinematograf au intotdeauna ceva special. Desi ai vazut multe filme, nu uiti niciodata povestea fiecarui film...unde l-ai vazut, cu cine, cat de plina era sala, daca ai intarziat la el, ce comenta lumea prin sala..etc.
In seara asta am continuat povestirile legate de filme si am fost la Multiplex sa vad "Revolutionary Road".
Am vrut de multe ori sa scriu despre casatorie, dar nu ma motiva ceva. Dupa ce am vazut filmul asta, m-am gandit o gramada la viata intr-o casnicie. Mi-au venit in minte fel si fel de exemple.

In film e vorba de un cuplu tanar, cu doi copii, el se duce in fiecare zi la jobul monoton, ea e casnica. El munceste acolo unde nu si-ar fi dorit niciodata, ea vrea sa rupa monotonia din viata lor si din universul ala in care toate cuplurile erau la fel. El o arde aiurea cu o secretara, ea cu un prieten de familie care o iubea dintotdeauna si era nefericit, la randul lui, intr-o casnicie la fel de monotona. Kate Winslet e nominalizata la Oscar pentru rolul din "The Reader", dar cred ca putea sa primeasca lejer o nominalizare si pt rolul asta.



Toate cuplurile din film mimeaza fericirea intr-o lume plictisitoare si trista, a domnilor cu palarii care iau in fiecare zi acelasi tren spre munca, a vecinelor care fac schimb de retete si au grija de copii.
Finalul e trist pentru toata lumea - pentru cei din film si pentru cei din sala, care, apropo, era surprinzator de goala pt Multiplex. Cateva fete care venisera de la cumparaturi erau enervant de galagioase si au fost avertizate de o doamna din sala care a strigat "liniste"..apoi altcineva.."ati auzit de cuvantul "tarani?", dupa care doamna revine - "oricum filmul asta nu e de voi" (?!).

Filmul asta ar putea fi proiectat intr-un fel de program educational, asa cum sunt cele despre sida, despre cancer la san, greenpeace...
Ca sa ne mai gandim o data inainte sa ne casatorim. Ca sa apreciem mai mult daca intr-adevar avem o casnicie fericita. Si sa ne gandim de 10 ori inainte de a face copii. Pentru ca sunt prea multe vieti aruncate pe "apa sambetei"..vorba ceea.

Sa zici "DA" e o chestie foarte tare, pare chiar "cul" in unele cazuri. Nu le-am inteles niciodata pe fetele disperate sa se marite. Nu inteleg ce castiga dupa casatorie. Sigur, o sa vina si momentul ala candva, poate o sa zic DA peste o saptamana..sau poate peste 10 ani. Dar nu fac un scop din asta si nu vad fericirea conditionata de casatorie. Stiu atatea cupluri casatorite si nefericite..si cand te gandesti cate or mai fi nefericite, care pe dinafara par fericite...
Pana si nunta in sine e un semn. Rudele din tot familionul se cunosc intre ele si schimba impresii false si pompoase. Lumea iti aduce bani si iti ureaza "casa de piatra". Daca mai primesti si chestii electrocasnice...e clar. Nu sunt pesimista si chiar cred ca exista si cupluri mai fericite dupa casatorie.

Dar cele mai multe sunt....
revenind la film si la oamenii din sala, erau doua cupluri in spatele nostru la vreo 50 de ani asa, oameni care aveau reactii putin intarziate la fazele din film..si cand ne-am ridicat de pe scaune, una dintre doamne si-a facut curaj si a zis-o: "si cand te gandesti ca si viata noastra e asa..."

Va recomand "Revolutionary Road".

Fabrica ta de fericire

Exercitiu: Sa isi imagineze fiecare fabrica lui de fericire, unde este patron, are angajati, in care investeste si apoi produce ceva. Dar cum e criza financiara, sa zicem ca in buget ai doar 10 cuvinte la dipozitie pentru a construi fabrica. Iata ce gasiti pe piata fabricilor de fericire...

copii somn iubire plimbare adrenalina casa sanatate mancare sex rude concerte bani carti desene prieteni mare masina muzica sensibilitate poze alcool internet flirt afacere vara liniste petreceri cariera straini telefon droguri caldura haine pisica departe lumini casatorie fotbal surprize cola calatorii lider sinceritate avion colegi romania zambet relatii diplome filme culori blog televizor scoala cafea tren trecut dulciuri independenta romantism zapada sport teatru declaratii prezent burlacie parfum arta tigari mesaje accesorii munte acasa aventura religie caine bursa soare nou mall job stiri cadou umor

Adica, ce te face pe tine fericit? Cat crezi ca tii fabrica pe picioare? ce faci daca trebuie sa dai oameni afara? Ce profit vrei sa scoti? Iti afecteaza criza financiara fabrica?

Viata ta e...

frumoasa	13 (18%)
plictisitoare	6 (8%)
stresanta	8 (11%)
palpitanta	10 (13%)
grea	9 (12%)
a big bullshit	5 (6%)
linistita	2 (2%)
haos	19 (26%)

Votes so far: 72
Poll closed

Doua luni am tinut sondajul asta pe blog si asta a iesit. Se pare ca cei mai multi duc o viata "haos", cel putin asa am lasat eu ultimul cuvant care mi-ar caracteriza mie prezenta pe aceasta planeta minunata.
Imi pare bine ca cele mai putin votate au fost " a big bullshit sau plictisitoare" si tare m-as bucura ca viata celor 13 frumosi sa fie intr-adevar asa, sau ca la un poll in viitorul indepartat, aia sa fie categoria castigatoare.
Cam asa traiesc oamenii care au aparut din cand in cand pe blogul meu. Sunt curioasa daca aceleasi ar fi fost raspunsurile si in cazul in care votul era public. Daca ar fi sa stam noi doi asa "la o cafea" ( eu nu beau cafea, dar expresia de a sta de vb la o cafea imi da impresia de liniste si discutie deschisa :D)...cum mi-ai descrie viata ta?

Ce am fost si ce-am ajuns

Cica oamenii nu se schimba. Ya, right.
Oamenii se schimba si, de multe ori, in functie de oameni. E socant sa te reintalnesti cu fosti colegi de liceu, sau chiar de generala. Sau ai putea fi surprins sa vezi ce facea cu 3-4 ani in urma un om pe care il cunosti cam de un an si acum face cu totul altceva.

Cateodata n-am chef sa stau de vorba cu oamenii pe care nu i-am mai vazut de cativa ani. S-au schimbat si probabil nu vreau nici sa vada ei cat si cum m-am schimbat eu. Plus ca, e clar, nu prea avem ce sa ne mai spunem, in afara de banalitati de genul " bai, dar ce mai face ala cu care erai prieten? te-ai mai intalnit cu x? ai intrat la medicina, unde parca ziceai ca vrei?". "Bine, hai ca mai vorbim. Tot nr ala il ai? Ah, vrei idul? Ok. poate ne mai vedem cu totii candva. Mi-a parut bine ca ne-am intalnit." Il stiai cu parul scurt, acum are parul lung. Inainte asculta doar muzica hip-hop, acum e rocker. Si mai credeai ca n-o sa ii uiti niciodata numele si, totusi...te feresti sa-i zici "salut, cutarita", ca nu cumva sa faci vreo gafa.
Nu e vorba aici de cei care intra la categoria prieteni, sau poate, cine stie, atunci, in naivitatea ta, credeai ca veti fi mereu prieteni. E vorba de "cunostinte"...oameni care vin si pleaca. Chiar am in lista de mess categoria "cunostinte", care e cea mai plina.

Se intampla ca oamenii sa se schimbe si cand sunt fascinati de niste persoane. Aici ar fi categoria xerox blurat. Oameni care aveau niste idei fixe, renunta la ele doar pentru ca persoana pe care o vad peste tot in jur gandeste altfel sau asculta alta muzica. Te intereseaza ce face celalalt si incerci sa cunosti si tu cat mai mult din interesele lui, in speranta ca o sa te placa mai mult. Si eu cred ca gresesti. Daca te place, te place pentru cum esti tu si pentru ca esti altfel decat el/ea.


Si mai sunt oamenii care se schimba o data cu cursul valutar. Adica cei care trec de la trening la costum, cei care pleaca din Romania in tari mai calde si revin, oameni care vin din provincie in Bucuresti, civili care devin persoane juridice, soferi care devin sefi, sau foste glorii care sunt acum uitate. Sunt in categoria asta exemple bune si exemple proaste: oameni care evolueaza, se civilizeaza si nici nu uita de unde au plecat, romani care fac bani cinstiti in afara si se intorc acasa pentru a deschide o afacere, romani care cer wiskey in avion la intoarcere, cand la ducere n-aveau bani nici de apa, sefi peste noapte care isi umilesc fostii colegi, fotbalisti vedete care acum cativa ani jucau prin divizia d, pseudo-artisti de la care ne aducem aminte o singura melodie....si asa mai departe.

Dar cea mai fascinanta chestie in tot universul asta al schimbarii e sa te uiti in urma si sa vezi cum te-ai schimbat tu. Cat de mult se apropie imaginea si gandirea ta, felul tau de a fi, fata de ceea ce credeai sau iti doreai sa ajungi. Si cel mai tare e daca poti spune "fuck it all and no regrets".

Tu cand dai p'acasa?

Cand sunt plecata undeva, oriunde, mi se face dor de casa. Nu stiu daca de casa, ca locuinta, daca de casa ca familie si prieteni sau de oras. Dar simt ca lipseste ceva mereu. Mi se face dor de lucruri pe care nu prea le bag in seama in general, gen barurile din Bucuresti de care spun mereu ca m-am plictisit, de strazile din centru, de baia mea, de dezordinea din camera, dar mai ales de patul meu. Intotdeauna, cel mai tare e, la intoarcere, cand dormi in patul tau. Are ceva special.



Faza e ca si atunci cand suntem in oras, dam foarte putin pe acasa. S-a cam pierdut notiunea de acasa, cu tot ceea ce implica ea - familie, cumparaturi, mancare gatita, curatenie, etc. Mancam in oras, pe fuga, angajam oameni ca se ne faca ordine in casa sau oameni care sa aiba grija de copiii abia adusi pe lume. In weekenduri poate plecam pe undeva, daca suntem nororcosi, iar noptile le petrecem prin baruri sau pe la al doilea job. Ne intoarcem mereu la patul nostru, dar pe care il vedem din ce in ce mai rar. Problema e ca vezi mai rar si persoanele pe care ar trebui sa le gasesti acasa.

Credeam ca macar mentinem vie o lume economica pentru cateva generatii de acum incolo, dar acum este si asta zdruncinata. Credeam ca vom rezista, pentru ca suntem tineri, dar ba ne doare stomacul, ba lesinam pe strada. Credeam ca vom avea bani pentru distractiile pe care ni le doream acum cativa ani, dar acum nu mai avem timp pentru asta. Credeam ca "noi putem, ca noi suntem magicieni".

Dar suntem un fel de fiinte de metrou. Ne intersectam cu alte linii, ne innoim, apoi ne invechim, ne coloreaza sau ne zgarie altii, umblam teleleu si suntem umblati. Avem ceva asa din aerul unui aurolac. Dizzy uneori, agresivi, stam mult pe strazi, iar ca noi, la fel si prietenii nostri.

Si care e miza?
Fericirea.

Don't get used to...

Nu credeam ca obisnuinta cu ceva sau cu cineva poate fi atat de apasatoare. Ne obisnuim cu colegii de la scoala, de la serviciu sau cu omul care ne e mereu alaturi. Problema e cand te obisnuiesti cu ceva care nu te face tocmai fericit, dar e asa...sa fie acolo si te gandesti ca poate dai de ceva si mai rau daca incerci sa schimbi situatia.

Oamenii iubesc atat de mult monotonia, fara sa isi dea seama de asta. Ceva care intra in cotidian devine plictisitor, dar iti ofera totusi o siguranta. Siguranta ca maine o sa ai ce face, ca o sa iti intre salariul pe card sau ca o sa gasesti pe cineva acasa. Iar daca uneori sunt tentati sa schimbe felul de cafea sau de tigari, n-o sa renunte niciodata la ceea ce le placea initial, doar daca ajung sa fie distrusi de chestia aia.

Cam asa e si cu relatiile. Chiar daca gasesti un gust nou, delicios de-a dreptul, ti-e greu sa renunti la gustul ala obisnuit, desi stii ca nu prea iti mai place. Mai ales ca niciodata nu stii cat va rezista un produs nou pe piata.
Dar eu cred ca doua produse care se completeaza, gen hamburgerul si cartofii prajiti de la mec, si care intra in cotidian, tind sa ne faca mai mult rau decat bine. Nu intotdeauna merita sa persisti in ceva ce odata a fost bine si crezi ca ar putea fi din nou. Si e clar ca daca esti cel putin tentat sa incerci ceva nou, inseamna ca ceva te nemultumeste.

Si atunci, fie ca e vorba de joburi, de relatii, de look, de ce oamenii nu au curaj sa faca schimbari in vietile lor? Nu iti garanteaza nimeni ca o sa fie mai bine, dar riscul si necunoscutul care te asteapta e mult mai palpitant si mai frumos decat programul - trezit - mancat - lucrat - casatorit - copii - murit.

Plus ca, hellooooooooooo, un bec pot sa il schimb si singura. Clar?

Filtrul flirtului

Ce tare e momentul cand se intalnesc doua priviri! Cred ca tuturor ne place sa ii studiem pe ceilalti pana in cele mai mici detalii si ne iese asta de cele mai multe ori, doar ca uneori se intampla ca si ei sa ne studieze pe noi in acelasi timp si sa facem tic-tac din priviri.

Unii se intimideaza daca te uiti in ochii lor, altii raspund. E faza aia gen "te-am prins", ca la "v-ati ascunselea". Te enerveaza putin, dar e si amuzant, ca in jocuri. Asa sunt si unele priviri de flirt, prin care filtrezi practic persoana respectiva si imaginea ei in mintea ta. Urmeaza doua zambete si apoi ne indreptam privirile intr-o cu totul alta directie. Si te intrebi "and now what?".

Dupa priviri si zambete apar apropurile si ironiile, il tachinezi pe celalalt, il provoci, asa cum spune o vorba americaneasca - " please to tease". Flirtul, un cuvant pe care uneori il stalcim in pronuntare, e unul dintre cele mai tari jocuri, pe care le poate juca oricine. E funny, nu are reguli plictisitoare, jucatori disponibili gasesti la tot pasul, iar premiile pot fi chiar interesante. Sau poate fi un joc fara premii, just for fun, la care chiar se aplica celebra... "important e sa participi" sau...sa castigi experienta.

De fapt, e un joc pe care, hai sa recunoastem, toata lumea il joaca. Fie ca esti prins in jocuri mai serioase, de lunga durata si cu regulamente, fie ca esti mai timid, sau uneori prea tupeist, jocul asta n-o sa dispara niciodata din viata ta. Te tine in priza, te testeaza si e ceva de care nu te poti desprinde. Pentru ca toti suntem niste copii si pentru ca intotdeauna vor aparea jucatori talentati.


*** like a new born & new born 2

Marii Fosti

Auzim de multe ori persoane care vorbesc despre fostul/a desi a trecut ceva timp de la despartire. Chiar si cand incep o relatie noua se intreaba "daca se poate implica sau nu", dupa ce s-a despartit de fostul. Si cred ca problema e mult mai profunda.
Marii fosti ne influenteaza prezentul si chiar viitorul, mai mult decat ne-am dori. Daca rational refuzam sa credem asta, cel mai bun test e atunci cand dai ochii cu ei dupa ceva timp.
Conversatia se reduce, in general, la "ce mai faci..mah? esti bine? ok...mi-a parut bine ca ne-am vazut. mai vorbim. poate iesim intr-o zi" - dar asta e doar aparenta.

E ciudat cum o persoana cu care in prezent nu prea mai ai tangente sa te influenteze. Sau e ciudat cum ajungi sa nu mai ai tangente cu o persoana cu care imparteai atatea chestii. Ah..si stiti ce e cel mai aiurea? ca de cele mai multe ori tu nu esti marele fost al marelui tau fost.

Dar daca intorci pe dos toata perspectiva asta, poti sa gasesti ca ai avut ceva foarte frumos cu cineva, care merita titluatura de marele fost. Si pana la urma...cel mai trist e sa n-ai un mare fost.

Nimeni nu doarme

S-au dus zilele in care dormeam 12 ore din 24, pana imi bubuia capul. De la un timp dorm, in medie, 4-5 ore pe noapte. Cand ma trezesc dimineata, am impresia ca am dormit 5 minute.
Primii mei ani in care m-am trezit dimineata, in liceu, a 11-a si a 12-a, erau altfel. Ma trezeam injurand si incercam sa ma consolez ca poate o sa dorm dupa-amiaza, cand ma intorc. Asta nu prea se intampla, insa. Eram dependenta de mult mult somn, macar cu gandul, daca nu practic.

Mereu m-am intrebat cum ar fi fost viata noastra daca nu am fi avut nevoie de somn. Mi-ar fi placut sa traim non-stop, fara pauza, sa interctionam in continuu cu ceilalti. Probabil am fi luat-o razna, mai mult decat suntem deja acum. Pentru ca nesomnul te face sa traiesti altfel totul.
Cand sunt foarte foarte obosita si n-am dormit, mi se pare totul mai amuzant, nu mai am putere sa ma enerveze ceva. Nedormit, esti mai vulnerabil, mai ametit. E un fel de drog.
Dupa cateva nopti in care dormi foarte putin, te obisnuiesti asa si, chiar daca nu ai nimic de facut, parca nu te-ai culca.

Pe langa starea aia fascinanta de oboseala, noaptea te face si ea sa o iei putin razna. Mama, ce imi plac noptile de vara! N-as dormi nicicand noptile de vara. E timpul potrivit pentru orice. Imi place linistea, racoarea, am inspiratie, am idei mai bune decat as avea in orice alt moment. Oamenii sunt mai calmi noaptea, mai sinceri, mai interesanti, mai frumosi. Ziua, fiecare joaca un rol, sau chiar mai multe. Noaptea esti doar tu, asa cum vrei sa fii si te simti bine sa fii.

Chiar daca nu e deloc placut sa iti pierzi noptile facand proiecte imbecile pentru facultate, exista si o parte buna. Ca te calesti, iti dereglezi programul si devii mai rezistent la nesomn. Cel putin eu o vad buna.

Si imi mai place cand pun capul pe perna. Chiiiiiiiil....
Momentul de liniste si eliberare totala, mai ales cand vine dupa mult timp.

Tindem sa devenim niste fiinte nocturne sau si nocturne. Fie ca sunt obsedati sa faca multi bani, au job de zi si de noapte, fie ca nu se mai satura de distractii sau au inspiratie de geniu noaptea, oamenii refuza somnul din ce in ce mai mult. Il indeparteaza cu incantatii si ambitie, cu autosugestie, ca totul este ok, ca mai pot, inca mai pot. Parca nu e chiar asa tarziu. Poate o sa dorm maine mai mult.

Crimagandit

In fiecare an, in saptamana Patimilor, numarul de credinciosi creste brusc. Oamenii tin post, "macar trei zile acolo...", se duc la biserica, se bat pe florile sfintite, isi cumpara candele care mai de care mai inventive, astfel incat sa nu te picure ceara pe maini.

Noaptea de Inviere este punctul culminant al saptamanii de Paste. La Inviere, tinerii merg cu grupul de prieteni, iar familistii cu copiii si cu vecinii. E clar, Invierea este un eveniment important pe care putini il rateaza. Stiu chiar oameni care pretind ca nu cred in Dumnezeu, dar merg la Inviere.

Ce inseamna totusi, sa crezi in Dumnezeu? De exemplu, un ateu nu crede, are orice alta explicatie despre existenta vietii pe pamant, dar face diferenta dintre bine si rau, nu da in cap nimanui pe strada sau scrie Dumnezeu, cu "D" mare.
Sau, un om care e evlavios, poate fi rau, egoist, zgarcit, dar vezi domne, el crede si merge la biserica si tine tot postul.

Credinta in Dumnezeu o sa fie intotdeauna relativa, pentru ca nu poti sa stii niciodata ce gandeste omul cu adevarat.
In viata facem toti "crimagandit", asa cum zicea un om destept. Nu exista om pur pe lumea asta, pentru ca mintea noastra lucreaza mult mai multe decat ceea ce e in aparenta.

Pana la urma, credinta poate fi o stare. Ai o viata absolut normala, cu chestii bune, cu pacate, dar ai si momente de liniste perfecta, in care esti doar tu cu tine. Te adresezi propriilor ganduri, sau te adresezi unei divinitati care crezi ca te asculta. Oamenii au nevoie sa creada in cineva, pentru ca sunt slabi. Vrei solutii si ajutor de la altcineva, atunci cand tu nu le mai gasesti. Poti sa le cauti la un prieten, sau sa le ceri unui spirit. Dar, pana la urma, doar tu le alegi.

Mergem la biserica pentru ca am fost crescuti in spiritul asta, pentru ca raul de zi cu zi este mult prea apasator, sau pur si simplu din ignoranta, pentru ca nu tinem la eveniment, dar nici nu vrem sa il ratam, ca doar toata lumea merge.

Slujba de inviere este doar un ritual. Nu o sa fii mai bun daca te duci sa iei lumina. Ca si prietenul, care la nevoie se cunoaste, asa e si cu credinta omului in divinitate. Daca exista, atunci ea ar tebui sa se vada in orice alt moment decat cele de sarbatori, sau de panica personala. In cazul asta, credinciosii din toata lumea ar incapea intr-o singura biserica.

Why do you get a job?

E trist - aproape toti prietenii mei intre 20-25 de ani lucreaza. De unde valul asta de maturizare? De ce ne angajam?
Raspunsul meu nu se refera nici la bani si nici la joburi din pasiune.
Avem joburi pentru ca nu stam la facultate. Cu cateva exceptii ( medicina, arhitectura...), e foarte simplu sa faci o facultate. Mai grav, e o mare pierdere de timp. Daca nu ai alta ocupatie, iti legi o zi intreaga de un seminar sau doua, puse total aiurea, iar intre cursuri si seminarii sunt foarte multe ferestre, in care, din nou, pierzi timpul. Ca sa nu mai spun ca noi facem cursuri in 3 locatii diferite.

Cartile dupa care invatam sunt invechite, batranesti si plictisitoare, sunt tot mai multe examene grila cu care poti sa treci usor anul, foarte putine cursuri sunt atragatoare si atunci, de ce sa te mai duci? Oricum o termini, chiar si daca nu depui cine stie ce efort.

Conteaza foarte mult si grupul de prieteni. E de ajuns sa sparga unul gheata si sa se angajeze. De aici, nu mai e decat putin pana ca si ceilalti sa faca la fel, fara sa aiba neaparat un motiv serios. Cel mai naspa e cand toti prietenii tai lucreza si tu sa nu ai cu cine sa iesi la ce ora vrei. Si atunci crezi ca problema e la tine. E vorba, in mare parte, de sincronizarea cu ceilalti de varsta ta.
Ne traim vietile diferit, dar nu vrem sa pierdem ritmul cu ceilalti.

Oricum, joburile astea nu au aparut intamplator. Sistemul de invatamant romanesc e intentionat facut in asa fel incat sa indrepte tinerii catre munca, pentru ca e mare nevoie de forte noi.

O sa fim o generatie obosita? Da, pentru ca avem facultate, job, distractii, poluare, sex, drugs and rock&roll. Dar o sa fim o generatie fericita.

Suntem cei care profita cel mai mult de democratie de 16 ani incoace, contribuim cel mai mult la evolutia economica, sociala si politica, distrugem stratul de ozon, dar, cel mai important, suntem generatia miserupista. Nu o sa apucam decaderea lumii de azi. Suntem fix miezul.

Ti-am trimis un sms

Ati observat ca lumea tine foarte mult la mesaje? De la scrisori, biletele, mailuri si cel mai mult, sms-uri, ceea ce e scris parca are un impact mai mare decat vorbele.

In scris ne exprimam mai fluent, mai calm. Chiar daca avem multe de spus, uneori preferam sa dam mesaj. La mesaj mai e si emotia aia ca astepti un raspuns. Sms-ul mi se pare un pic mai personal decat vorbitul la telefon, de aia ma si mir cand aud politicieni sau oameni importanti care vorbesc despre nu stiu ce mesaje si-au dat cu altii. Cum ar fi sa primesti mesaj de la Basescu? Telefonul trece, nu e asa socant. Mesajul ala te obsedeaza, il citesti, il recitesti, il rererecitesti, il intorci pe toate fetele si nu vrei sa il stergi.

Uneori, suntem bantuiti de cuvinte scrise. Versuri, citate, declaratii, anunturi, titluri, toate au un impact mare asupra noastra. Asa si cu mesajele, doar ca astea ne urmaresc mai mult decat e cazul. Mai tineti minte ce mesaje circulau acum cativa ani, alea cu fetele care faceau cu ochiul?:))
Acum in sms-uri rar lipsesc semnele astea ":)" ":P" ":D" - suntem o generatie a emoticonurilor. Am ramas fara cuvinte, or what? Cuvintele nu exprima suficient de mult? Pai se pare ca nu. Una e sa dai un mesaj cu "ok" si alta e sa dai "ok:)", nu? Emoticonurile lasa loc de interpretare, iti trimit o bucatica de emotie.

Si care sunt cele mai importante mesaje? alea de la El/ Ea. Sunt convinsa ca fiecare dintre noi a avut o colectie de mesaje d'astea. Ce sa mai, un pas extrem de important cand vrei sa uiti pe cineva e sa stergi mesajele, nu? Dar degeaba, frate! Pun pariu ca au fost citite de zeci de ori si le stii pe dinafara. E doar o chestie de orgoliu.
Pana la urma conteaza ceea ce ai trait in bucatica aia din puzzle. Nu pozele, nu sms-urile.
"Delete all? YES"

Nici o

Bai nene, sa nu mai imi faca nimeni observatie ca scriu "nici o", in loc de "nicio". Eu asa am invatat si asa e logic si corect. Ca se plictiseau batranii de la Academie si au zis sa mai schimbe ceva prin limba noastra romana, asta e altceva. Oricum nu m-au convins. Si tind sa cred ca asta e "trendul" in Romania. Anormalul devine normal, pentru ca este foarte des intalnit si sa nu va mire daca peste cativa ani o sa se dea regula sa se scrie "sau intalnit, mam dus, ia-m luat" s.a.m.d.