Despre cele mai frumoase fiinte

     Prima data cand am intrat intr-un spital de oncologie a fost in urma cu cateva luni. S-a intamplat la Cluj, la trainingul tinut pentru noii voluntari Little People si am vizitat, mai exact, sectia de oncopediatrie.

    Cand treci pe langa camere pe care scrie  mare "RADIOTERAPIE" sau vezi femei cu baticute pe cap, de piatra sa fii si tot te trec fiorii.
     A fost cel mai apasator sentiment pe care l-am simtit vreodata. Un sentiment de tristete care te face sa iti vina sa plangi, dar sa nu poti sa plangi pentru ca stii ca nu e bine sa faci asta in fata copiilor. Un sentiment care ma apasa si mai tare in timp ce urcam scarile si care m-a lovit din plin atunci cand i-am intalnit pe copii. Copiii fara par, fara sprancene, cu perfuziile in mana sau in scaune cu rotile,  dar care, de fapt, sunt ca oricare alti copii.
Asta e cel mai surprinzator, veselia si inocenta pe care o au in situatia aceea.
      Ne-au prezentat "Cartea Sanatatii", facuta chiar de ei. Am aflat cum sa stranutam corect, cum sa ne spalam pe maini si ce sa mancam, ca sa nu racim. Da, sa nu racim, pentru ca multi dintre ei stiu ca sunt raciti sau ca au buba.  Ni l-au prezentat si pe Leul Curajos, un personaj inventat de Asociatia Little People, transformat intr-un maimutoi galben de plus, care e mereu alaturi de copii, e exemplul lor de reusita, e prietenul lor cel mai bun, care stie cum e sa iti cada parul, dar si sa iti creasca la loc, cum e sa te intepe acul seringii ca o albinuta care iti duce nectarul la laborator.

         Sectia de Oncopediatrie de la Institutul Oncologic din Cluj arata ca un decor de basm...cu multe desene frumoase pe pereti, cu zane bune care ii ajuta pe copii. Totul gandit de doi straini. Doi straini care s-au stabilit in Romania, la Cluj, in 1996, dupa ce au vizitat prima data sectia despre care va povestesc. Katie si Shajjad Rizvi, ea unguroaica, el englez, au adus in 6 centre de oncopediatrie din Romania art-terapia si programe de interventie psihosociala pentru copiii bolnavi de cancer. Doi straini care spun ca in Romania se simt ca acasa, drept dovada si-au crescut copiii in Romania.
Nu cred ca mi-am dat seama ce inseamna exact asta si cat de importanta e pana nu am devenit si eu voluntar.

      La scurt timp dupa vizita la Cluj a urmat, asadar, sa-mi incep si eu activitatea de voluntar la Institutul Oncologic Bucuresti.
      Din pacate, la IOB, sectia de oncopediatrie este de vreo 4 ori mai mare decat cea de la Cluj. Asa ca socul de a vedea aproximativ 30 de copii in saloane in prima zi, fata de cativa, cati erau la Cluj, a fost foarte mare. De aici si varietatea problemelor pe care le aveau si a varstelor...de la copii de cateva luni la adolescenti de 18 ani.  Decorul nu e nici el cel mai fericit. Si nu ma refer aici la desenele de pe pereti, ci la cum copiii sunt nevoiti sa doarma in acelasi pat cu mamele sau cum arata grupurile sanitare. Cred ca cel mai trist mi s-a parut ca mamele stau noptile cand copiii sunt la tratament cu citostatice si trebuie sa le numere picaturile care cad din perfuzie, astfel ca mamele nu au timp nici sa doarma nici sa planga.

        Dar cumva, reusesti sa treci peste cand iti dai seama cat de mult contezi tu pentru copiii de acolo si cat de mult ii poti ajuta printr-un efort minim. Sa te duci doua ore acolo te incarca cu energie cat pentru o saptamana. Cand  un copil te ia de mana la plecare si te intreaba cand te intorci  sau te pune in desenul lui despre planeta fericirii, e mai tare decat orice declaratie de dragoste.

         In fiecare zi, voluntarii Little People din Timisoara, Cluj, Iasi si Bucuresti traiesc sentimentul asta. Si in fiecare zi, copiii ii astepta pe voluntarii imbracati in galben si pe Leul Curajos sa le mai spuna cate o poveste, sa coloreze, sa cante, sa danseze, sa faca minunatii de cadouri de sarbatori, sa joace mima, sa creeze colectii vestimentare pentru doctori sau sa pregateasca farfuriile sanatatii, cu fructe si legume sau sa piloteze avioane construite din seringi. Si apoi sa mearga cu totii pe Planeta Victoriei, unde un copil de cativa anisori vrea sa ia cu el Citostaticele Vesele care vor invinge Dragonul Cancer, curajul, pe domnul doctor si doamna asistenta, pe mami, pe tati, prietenii, voluntarii Little People si pe Leul Curajos.
          E ca in "La vita e bella".

         Inca de prin noiembrie, copiii incepusera sa ne intrebe cand vor scrie scrisorile pentru Mos Craciun. Cand vezi ca un copil ii scrie Mosului ca vrea "sa fie sanatosi toti copiii din lume", lumea in care traiesti pierde brusc orice sens si orice valoare.

        Pentru mine, ei sunt cele mai frumoase fiinte pe care le-am cunoscut.

Romania, ma iubesti?

Intotdeauna mi-a placut 1 Decembrie, ziua nationala sau, ma rog, ideea de a sarbatori o zi nationala. Ma trezeam de dimineata sa ma duc la parada, desi am mari probleme cu trezitul devreme, o faceam si pe asta. Era mereu frig si, nu stiu de ce, dar am in minte geci d'alea mari asa, bleumarin si gri si barbati care tineau copiii mici in carca sa vada mai bine. Mai imi vine in mine Iliescu, parca pe el l-am vazut cel mai des.
Apoi urma programul de la televizor: muzica populara, emisiuni cu editii speciale, mai ales la PRO TV, ca deh, era si ziua lor. Chiar, mai stiti caciulile PRO TV? :))
Seara se aprindeau luminitele in oras si erau concerte cu trupe gen 3 Sud Est, Body & Soul, RoMania.

Atunci mi se parea super. Eram un copil fericit ca e roman. Acum mi se pare trist. Mi se pare ca nu facem nimic foarte tare de 1 Decembrie si, mai ales, mi se pare ca avem din ce in ce mai putine motive de bucurie ca suntem romani.

Cu ce ne identificam noi ca romani? Si ce ne ofera tara asta?
Ma uit in urma anului asta din Romania si vad grevele care nu au dus nicaieri, balacareala din politica, stresul FMI, rate, Iri si blondele lui din jacuzzi, noi cum ne uitam de pe dinafara la Campionatul Mondial, perversul de pe targu ocna, saracul ala care probabil e cu adevarat retardat si a zis "nu stiu, nu stiu"...si a ajuns unul dintre cei mai cunoscuti romani peste noapte, faza cu Basescu si Sarkozy si cam atat. Cu ce am gresit de tara mea arata in halul asta?

Bai si pun pariu ca in tinerii de varsta mea exista un sentiment nationalist, asa cum il simt si eu. Suntem ca intr-o relatie d'aia cand unul e super indragostit si ii face toate poftele celuilalt, care il trateaza cu indiferenta si isi bate joc de el din cand in cand. Inca suntem in relatia aia si sunt sigura ca maine fiecare dintre noi va sarbatori cumva 1 Decembrie. Dar mai stiu si ca nu o sa mai dureze foarte mult si ca la un moment dat o sa ne porcim si noi in relatie sau o sa ne gasim pe cineva care sa ne respecte asa cum meritam. Pentru ca eu cred ca Romania ne iubeste atat de mult cat il iubeste Moni pe Iri.

Tineri si linistiti

Scriam acum ceva timp un articol despre generatia Converse, in care am tinut sa le spun celor care o critica partile bune pe care le are. Astazi o sa o critic si eu, nu ca le-as da lor dreptate, ci pentru ca am realizat azi, dupa mitingul de la Victoriei, ca nu ne luptam suficient pentru drepturile noastre si nu ne luptam sa schimbam ceea ce nu ne place.
Desi poate parea un cliseu, ar trebui sa avem mereu in gand ce a spus Gandhi " fii tu insuti schimbarea pe care o doresti lumii". Cu totii ne plangem de cate ceva si ii aud pe multi spunand ca Romania e o tara de kkt, dar ori se conformeaza si isi duc nemultumiti viata de aici, ori aleg sa plece din tara si sa se intoarca doar pentru a-si vizita parintii pensionari, care nu se bucura de cadourile aduse de copii de prin strainataturi, ci pur si simplu pentru ca ii revad.

Noi n-am iesit in strada cand am fost nevoiti sa platim sute de euro chirie pentru a sta in niste cutii de chibrituri, cand la facultate erau 90 de locuri la buget si 200 cu taxa, a cate 25 de milioane taxa si totusi faceam cursuri de la o cladire la alta ( universitate - titan - leu - ecologie) pt ca nu aveam un sediu incapator, al nostru.
Nu am reactionat cand angajatorii ne-au exploatat pe salarii mici doar pt ca eram niste studenti dornici de munca, ah...asta in cazul in care eram platiti, unii dintre noi au impartit fluturasi pe strada iar unele studente s-au apucat sa faca video-chat noaptea pentru ca ziua sa mearga la facultate si ne-am complacut in situatia asta.
Vrem autobuze de noapte, ca in toate tarile civilizate din UE, dar in afara de o pagina de facebook, n-am facut nimic pentru asta.
Si cati dintre tinerii destepti care au terminat Stiinte Politice fac ceva in politica sau in ong-uri astazi? Cati dintre absolventii de Drept ajung sa profeseze si sa se lupte pentru dreptate in tara asta? De fapt, cati absolventi ajung sa profeseze in domeniul ales in facultate?

Mie mi-a placut cand am vazut cozile la vot la sfarsitul lui 2009, dar daca doar asta inseamna exercitarea drepturilor, o data la 4-5 ani...atunci e trist si nu e de mirare ca am ajuns aici.

Pentru noi, cei 50.000 de oameni care au iesit azi in strada ar trebui sa fie un exemplu. Nu ca sa iesim si noi in strada neaparat, pentru ca putem mai mult decat asta, putem sa facem mai mult decat niste pancarte anti-politicieni, sa dansam dansul pinguinului sau sa aducem un cosciug cu un manechin in el si crucea lui Basescu la cap - cum au adus azi la miting niste oameni.
Cred in inteligenta noii generatii, dar parca trebuie declansata de ceva si sper sa nu fie nevoie de niste masuri drastice importiva noastra ca sa ajungem sa facem ceva pentru schimbare. La cum parem noi azi, cred ca daca am fi fost la miting nu ne-am fi ales decat cu niste poze pentru Facebook.

sursa foto: cotidianul.ro

"Generatia Converse" face mai mult decat ultimele 3 generatii la un loc

Am citit azi un articol in Gandul, care ma determina sa scriu ceea ce urmeaza. Incepe asa:

"Portretul generaţiei Converse: blazaţi, nepăsători şi dependenţi de gadgeturi. ", conform unui studiu realizat de Gfk romania.

sursa foto: gandul.ro

In articol se vorbeste de uniformizarea tinerilor de azi, atat vestimentara cat si ca obiceiuri si vicii, ceea ce nu este gresit, dar nici atat de negativ pe cat au facut-o ei sa para.
Ca tinerilor nu le pasa de politica, ca sunt dependenti de internet, mp3 player sau i phone, ca isi dau banii pe haine fara sa regrete - sunt concluziile trase in urma studiului.

Bai, eu ma intreb asa: daca "generatia converse" este atat de ingrijoratoare pentru psihologii nostri, ce ne facem cu generatia fetelor care se paruiesc si se calca in picioare la ore, a pustilor care il prind pe unul si il bat, iar altul filmeaza si pune filmuletul pe youtube, a cocalarilor care asculta manele pe telefon in tramvai, a analfabetilor de 18 ani, care trec bacul cu protocolul pentru profesori?

Pai daca e sa facem o comparatie, atunci "generatia converse" e cel mai bun lucru care i se putea intampla Romaniei. Cum se face ca tinerii nu sunt interesati de politica, dar facultatile de stiinte politice, de comunicare, de relatii internationale, de jurnalism, sunt unele dintre cele mai cautate din tara?
Cum se face ca tinerii nu sunt interesati de politica si sunt negativ influentati de mijloacele de socializare online, dar influenteaza decisiv revolutia din Moldova de anul trecut, pornita pe twitter? Sau ca tinerii din Romania scriu zilnic si urmaresc sute de mii de bloguri in care vorbesc despre ceea ce se intampla in tara lor si pe la altii? Da, pe la altii, pentru ca, spre deosebire de generatiile anterioare, de care duc dorul parintii nostri, tinerii din "generatia converse" chiar au sansa sa viziteze alte tari, alte culturi si, dupa aceea, sa-si doreasca mai mult decat ce le ofera tara lor.
Vorbiti de vestimentatia lor "bascheţi, jeanşi, tricou şi hanorac imprimate, eşarfă, geantă sport şi brăţări". Asa, si?


Nu va dati seama ca fiecare accesoriul pe care il poarta omul ala reprezinta ceva? Da, ne dorim bascheti converse si nu chinezesti pentru ca vrem mai mult decat au avut parintii nostri. Ne dorim haine "straine" pentru ca nu vrem sa purtam costumele "apaca". Ne dorim haine straine pentru ca ei, strainii, spre deosebire de noi, au curajul sa scoata pe piata ceva nou, o tampenie, nu conteaza, dar statul ii incurajeaza sa investeasca in ideile lor.

Suntem atat de "blazati si nepasatori" ca facem doua facultati, avem si un job misto si mai suntem si voluntari pe la diverse ONG-uri. Suntem atat de blazati pentru ca pe scarile alea de la TNB am citit mai multe carti decat toata generatia voastra la un loc. Ah..si tot pe scarile de la TNB putem sa intram si pe net de pe telefon, sa ne verificam mailul, sa citim niste siteuri, bloguri...si sa aflam chestii pe care voi le aflati pe vremea voastra cu o luna mai tarziu decat trebuia. Si mai putem sa ascultam la casti si o muzica, niste artisti care transmit un mesaj mai frumos decat mizeriile pe care le vedem la tv. Suntem atat de blazati ca unii din generatia noastra sunt olimpici internationali sau colaboratori la NASA. Ah, asta ati omis-o in "studiu".
"Reprezentanţii generaţiei tinere pun preţ pe felul în care arată şi vor să iasă în evidenţă, în grupul de prieteni, prin personalitate şi vestimentaţie, potrivit studiului GfK România".
Da, vrem sa iesim in evidenta pentru ca avem libertatea de a o face. Putem sa ne exprimam personalitate in zeci de moduri, iar vestimentatia e doar unul dintre ele.

Bai...si, culmea, eu nu fac parte din asa numitii "hateri", cei care urasc Romania si se plang de ceea ce se intampla aici. Dar am vrut sa arat ca generatia asta converse are mai multe parti bune decat negative si ca poate sociologii ar trebui sa se reorienteze si catre altfel de studii ( daca romanii sunt multumiti sau nu de viata lor si de ce, cand si cum se va intampla ceva pozitiv in politica romaneasca, de ce emisiuniile gen "acces direct" au audiente incrdibil de mari, cand o sa aiba si romania un buget alocat cercetarii...etc).

Eu ma declar membru al "generatiei converse" si nu sunt nici blazata, nici nepasatoare, nici apolitica, nici tampa. Si astept cu nerabdare un studiu peste 10 ani, sa ne spuneti unde au ajuns cei din "generatia converse", vai! cu esarfe la gat si multe bratari pe mana, imbracati in blugi si tricouri imprimate.

Ceci n'est pas une revolution

Acum vreo 3 ani purtam un tricou negru, cu "Basarabia, pamant romanesc". Atunci nu ma intreba foarte multa lume de ce il purtam. Cand a inceput revolutia din Moldova, cativa prieteni mi-au zis "da chiar, Alex, tu aveai un tricou cu Basarabia...".

Culmea e ca atunci il purtam, iar acum, cand lumea iese in strada sa-i sustina pe moldoveni, e undeva uitat prin haosul din sifonier.

Au trecut 3 ani in care mi-am facut blog, cont pe Facebook, cont pe msn, pe torent si m-am abonat la diverse newslettere. Lumea vorbea si despre un twitter, ca ar fi misto, dar am zis "haai fraaate, nu-mi mai fac si acolo ca sunt prea multe". Asa ca nu mi-am facut si de aceea nu stiu exact cu ce se ocupa twitterul. Cert e ca Twitter a fost pentru moldoveni un fel de Piata Operei din Timisoara, pentru romani sau, asa cum a fost numita in presa si pe bloguri - "revolutia online". De fiecare data cand e un eveniment foarte important in Romania, foarte multi isi pus pe mess statusuri legate de evenimentul respectiv. De parca asta ar schimba ceva.



Eu i-as zice tentativa de revolutie. Au avut victime, oameni arestati, jurnalisti privati de libertate si cladiri distruse. Ce au schimbat? Voronin a decis renumararea voturilor. Adica nimic.

Am fost si eu in prima seara a manifestatiilor de la Universitate. Intamplator - tocmai coboram de pe motoare. Am stat sa casc gura. Oamenii erau impartiti in doua tabere - cei de la Noii Golani si niste ong-uri si undeva mai pe trotuarul de la TNB, cei de la Noua Dreapta. Fiecare striga altceva. Era un fel de competitie - unde se strang mai multi oameni. Manifestatiile anuntate cu surle si trambite prin zeci de massuri pe mess, articole pe bloguri, au continuat in acelasi stil si serile urmatoare, cerand autoritatilor roamane sa se implice cumva in revolutia din Rep. Moldova, libertate fratilor moldoveni si unirea sub "vechile hotare". Adica ceva imposibil.


Practic, am asistat la niste consecinte ale revolutiei new media, inceputa cu multi ani in urma. Acum, sa ai internet acasa e egal cu a avea televizor. Sa ai blog e egal, in majoritatea cazurilor, cu a avea un oracol d'ala pe care il completam in generala, nu pentru ca ar avea acelasi continut, dar pentru ca are un caracter personal, se creeaza o comunitate de prieteni si trebuie sa te ocupi de el, sa il raspundesti cat mai multor oameni si sa ai un feed-back de la ei.

Ce ne mira atat ca in Moldova s-a incercat o revolutie online? Stiam de mult timp cat de departe va merge internetul. Si inca asta mi se pare putin.

Dar mai stiu si ca actiunile din viata reala nu mai sunt la fel, dupa mult timp petrecut pe internet. Forumurile pot fi declansa discutii haotice, numarul mare de bloguri duce la aparitia multor posturi de umplutura, care ar insemna in viata reala poluarea aerului.

Poate de aceea Moldova nu a avut o revolutie. Poate de aceea oamenii care strigau la universitate nu au transmis un mesaj clar si realizabil, nu au fost uniti pentru un scop.
Poate de aceea imi tin tricoul cu Basarabia in sifonier.

Ce fac altii cand noi dormim

Am scris mai demult un articol rautacios despre paznicii de la metrou si acum simt nevoia sa revin asupra lui.

Acum cateva seri asteptam pe cineva in pasaj la universitate si m-am dus spre intrarea la metrou, ca era mai cald acolo (ca aurolacii). Era aproape 12 noaptea si nu mai treceau decat cativa rataciti care sperau sa mai prinda metrouul. Si mai era paznicul - un nene firav, cam pe la 40 de ani, cu caciula pe cap si cu ochii rosii-rosii.

" - E mai cald aici, nu?
- Eu: Da...astept pe cineva si in pasaj e frig rau.
- Eh, acum e bine, dar am prins niste nopti...mama, mama..ce frig era.
- Nu stiu cum rezistati aici...
- Ce sa facem, domnisoara? E bine ca il avem si p'asta.
- Lucrati 24 cu 48?
- Da...si fac naveta de la Calarasi. Ma trezesc pe la 3 noaptea ca sa ajung aici dimineata la 7, cand se schimba turele. Pana a doua zi la 7 cand ma schimba colegu'.
- :|........dar ati incercat sa cautati altceva? In Calarasi nu sunt posturi pentru paznici? Sau sa faceti altceva..nsuh..
- E greu domnisoara, mai ales acum...nu mai angajeaza nimeni. Ce sa fac? sa stau pe pensia lu' aia batrana? Asa castig si eu 10 milioane. Nevasta-mea e vanzatoare la un magazin. Mai ia si ea 7-8 milioane. Asta e, tre sa ne descurcam...
- Da, va inteleg...dar o sa va imbolnaviti. Macar daca ati fi in alta parte, la o banca, la o farmacie. Aici parca e cel mai greu...
- Ne mai schimba statiile din cand in cand.
- :|
- M-am obisnuit. Noaptea ma mai bag aici...( intr-o camaruta de langa aia de foto) si atipesc pana cand vine colega sa-i deschid casa. Mai greu e cand raman fara tigari...dar si asa, incerc sa ma las. 60 de mii pe zi...de unde atata?
( primesc mesaj, ma astepta in pasaj)
Da, e greu... Haideti ca a venit, mi-a parut bine. Serviciu usor!
- Numai bine, domnisoara. Aveti grija!"

Si apoi m-am gandit la ce scrisesem initial despre ei. Mi-a parut rau.
Imi era asa mila de el...
Si de fiecare data cand trec pe acolo imi aduc aminte de el. De unde vine el...si cum sta singur noaptea la metrou, cand dispar brusc miile de oameni care mai ca se calca in picioare in timpul zilei, cand noi stam cu cei dragi, ne distram prin cluburi sau o ardem aiurea pur si simplu..ooooh, sau DORMIM, ceva ce el face de 3 ori mai rar decat noi.
E drept, si-a facut-o cu mana lui...
Dar, e usor sa judecam dupa aparente. De fapt, doar dupa aparente judecam in general. Vorba ceea..cine stie ce-o fi in sufletul omului?

Cat de fericit e cel mai celebru copil din Romania?

Fetita asta e adulata de toti copiii si cam de toti oamenii mari. A intrat in cartea recordurilor, dupa ce a scos un album la doar 3 ani. Abia a invatat sa vorbeasca si stalceste cuvintele, ceea ce o face simpatica. Are un tata relativ celebru, care a devenit si mai celebru pe spinarea ei.

Va mai aduceti aminte de cantecelele pe care le invatam noi cand eram mici? Alunelu', alunelu', hai la joc....oac oac, diridiridam, daca vesel se traieste...
Ei bine"Ghita", a avut un succes mai mare decat toate cantecelele alea la un loc. "Ghita" si alte melodii cu versuri absurde gen "Te-am intalnit in drum spre casa,
Erai grabit, da` eu frumoasa
Mergeai atent, da` eu agale
Tu te duceai la deal, da` eu la vale
...da` eu la vale ... da` eu la vale" ...sunt cantate de un copil care merge la inregistrari in loc sa iasa cu presuletul in fata blocului sau sa se joace leapsa cu alti copii.

Un copil care apare des la televizor si in concerte, desi ea nu canta, de fapt. Am vazut copii care chiar stiu sa cante la 4-5 ani si nu seamana cu ceea ce face ea. E dragalasa si recita versurile alea invatate pe de rost de la taica-su. Habar nu are ce se intampla cu ea, sau ce se intampla cand o fata se intalneste cu Ghita la portita.

Mie imi e mila de Cleopatra Stratan. Parca e un om mare cu voce si hainute de copil. Oare Cleopatra are julituri in genunchi?

Ce faci?

- o intrebare banala, la care rar se da un raspuns interesant, dezvoltat sau chiar sincer. Spunem "bine", din reflex, sau ca sa scapam de dat explicatii.
Dar asta se intampla doar la prezent. Intrebarea capata un cu totul alt sens, daca este la trecut sau la viitor. Ce ai facut? ce faceai? ce o sa faci?

Azi a fost 11 septembrie. M-am uitat la tv la o emisiune in care tema era "ce s-a schimbat?" si in care unul dintre invitati a spus o chestie interesanta. Americanii au o intrebare celebra - "ce faceai cand Kennedy a fost impuscat?" la care toti stiu raspunsul. Cu 11 septembrie e ceva asemanator, doar ca e un moment care a afectat intreaga lume.

Era in jur de 5 dupa-amiaza si eram buimaca, pentru ca abia ma trezisem. Invatam dimineata pe atunci. Aveam 14 ani. Am dat drumul la tv si toate posturile dadeau in direct dezastrul de la turnuri. Nu intelegeam nimic, stiu doar ca am chemat-o repede pe mama si i-am spus ca e razboi la americani.
Tu ce faceai pe 11 septembrie?

Au trecut 7 ani. Ce s-a schimbat? intre timp au mai fost niste atacuri teroriste la Madrid, in Londra, razboi in Irak, Georgia...si as putea spune, tragic, ETC.

Au trecut 7 ani de la momentul pe care ni-l amintim cu totii, dar care nu ne-a schimbat. Cand vine vorba de politica internationala, razboaie, economie, armata - majoritatea este ignoranta. Oamenii habar nu au ce se intampla in lume, sufera de teoria conspiratieisi de datul cu parerea despre orice.

Tu ce ai facut azi, 11 septembrie?

Ma gandeam asa...ce specimene suntem si noi daca nici razboaiele nu ne schimba? E adevarat, razboaiele altora, dar pana la urma e vorba de milioane de oameni morti si momente care afecteaza intreaga economie, asa ca si pe noi. Oare trebuie sa vedem niste oameni despicati de o explozie, langa noi, ca se ne pese?

In rest, ce mai faci? cand iesim la o bere?

Frumoasele si bestiile

Sa analizam doua poze:

1. Sandra Izbasa, campioana olimpica la sol

2. Cornel Penescu, patron FC Arges

Daca deschideti doua-trei siteuri de presa, nu neaparat de sport, vezi vedea ambele personaje, astazi, 17 august.
Ce diferente putem, insa, observa intre cele doua poze?
Prima sugereaza gratie, victorie, eleganta, fericire, mandrie.
A doua...hmm, omul incearca sa spuna ceva. Nu degeaba. Face parte din categoria oamenilor care intotdeauna au ceva de spus, despre orice, cu conditia de a aparea la tv.
Bluza alba cu model oriental face contrast cu pielea proaspat bronzata in Turcia, iar ochelarii de soare sunt undeva intre privire si freza, pastrand astfel 3 elemente cu care poate atrage atentia.

Un model de succes in Romania. Un personaj despre care nu stim aproape nimic, dar pe care il vedem si il vom vedea mai des la televizor, decat pe fata din prima poza, o campioana olimpica la 18 ani, care ne-a facut din nou mandri, dar al carei nume il vom uita curand, asta doar daca nu va poza in playboy sau nu isi va cumpara cea mai scumpa masina din Romania.

Este vorba de diferenta dintre sportivi si detinatori de fotbalisti, diferenta dintre campioana olimpica la maraton si campionii la maratonul aparitiilor tv, diferenta dintre audienta unui meci de fotbal si a unui reportaj de la Deva. Si chiar daca toata lumea scrie texte lacrimogene despre performantele romanilor la Olimpiada, nu se va schimba nimic. Pentru ca ne-am obisnuit sa urmarim circul, afacerile si tigania din fotbal, dar sa cerem rezultate de la gimnastica.

Azi, 17 august, ne uitam la prima poza cu bucurie.
Maine si poimaine, peste un an si peste doi ani ne vom uita la a doua poza. Se vor schimba doar personajele din ea. Rama ramane aceeasi.
Peste 4 ani vom cere din nou poze cu fete micute, cu medalii la gat. Poze de pus in album.
Sunt imagini si oameni diferiti, iar noi uitam sa facem diferenta dintre bine si rau.

Este, de fapt, diferenta dintre o medalie olimpica si un maybach.

De la Mineriada, la Euro si la Alegeri

13 iunie - zi mult asteptata de romani pentru meciul Italia - Romania.
15 iunie - turul II al alegerilor locale, asteptat mai mult de politicieni, decat de cetateni.
- Rusaliile ( nu Floriile, cum a zis Blaga in discursul sau final) - zi sarbatorita de credinciosi.

In aceleasi zile, acum 18 ani, s-a scris istorie. Mineriada, sau "cand Iliescu a chemat minerii", asa isi aduce lumea aminte de zilele acelea. 13-15 iunie, zile mult prea fericite pentru mine, care probabil ma jucam cu jucariile in casa si imi faceam somnul de copil inocent, dupa-amiaza, 3 ani avand. Nu am amintiri de atunci, dar am memorat fragmente din anii urmatori, cand aveam habar de viata, iar parintii vorbeau despre cozile lui Ceausescu, portiile de manacare, sau despre mineri. Am invatat despre asta la scoala, am citit sau am vazut filmulete la televizor, acum pe youtube. Dat fiind ca manualele alternative de istorie din care a invatat generatia mea, au fost aprobate sub conducerea celor implicati in mineriada, tind sa cred ca variantele lor nu sunt prea credibile. Asa ca am intrebat-o pe mama.

A fost o data ca niciodata, luna mai 1990, cand au avut loc primele alegeri libere din Romania. Presedinte a iesit Iliescu, iar invinsii au fost Ratiu si Campeanu. In iunie, Ratiu, Campeanu si Coposu au format un nucleu la Universitate, unde au platit oameni care n-aveau prea mult stres pe cap, sa manifeste importiva presedintelui nou-ales. Au stat cateva zile in pasaj la Universitate, unde isi faceau toate treburile omenesti si au ocupat strazile. Pentru ca oamenii erau pentru prima data liberi, Iliescu nu putea sa cheme Politia sa sparga gasca. Asa ca a chemat minerii, brutele comparabile cu jandarmii de azi, care abia asteapta sa faca muschi la bratul drept, dand o data, de 10, de o mie de ori cu bastonul. Si a zis Imparatu' Iliescu asa: haideti, haiducii mei, cine vrea sa ma faca mandru de el, trebuie sa ii elimine pe toti cei care nu il iubesc pe tati. La care Praslea Cozma: eu, eu! am sa te fac mandru de mine, Iliescu Imparat.
Si au venit minerii, au spart gasca, geamuri si multe capete, dintre care unele prinse la mijloc.

Anul 2004, ultimele zile de mandat ale lui Iliescu Imparat, care vrea sa faca ultima fapta buna, asa ca semneaza gratierea lui Praslea Cozma.

Astazi, 13 iunie, e o zi mult prea importanta pentru Romania, pentru ca cineva sa se mai gandeasca la toate astea. Astazi, imparatul Piturca le va spune flacailor: sa ne aparam, flacaii mei!
Aseara m-am uitat la ultima emisiune din campania electorala, cica meciul final dintre Blaga si Oprescu. Nu stiu, fratilor, ce va face unul dintre ei ca primar, ma astept la orice. Fiecare are cate o umbra neagra in spate: Videanu, respectiv Iliescu. Fiecare isi sustine cu tarie umbra, de care nu vrea sa se desparta. In conditiile astea, multi romani vor vota umbra mai putin neagra.

Filmuletul care m-a facut sa scriu toate astea il puteti vedea AICI.

Aseara am visat ca era razboi pe strada din fata blocului meu.

Marea Discriminare

In Bucuresti au bagat in circulatie cele mai noi autobuze, cu aer conditionat. Am nimerit unele pe 336, in drum de la Leu spre Universitate. Toate bune si frumoase, ma gandeam, in sfarsit se face si ceva bun.


Trebuie, totusi sa ai treaba prin centru, pentru a putea simti aerul conditionat de european de clasa. Autobuzele care trec si prin cartierele periferice te introduc intr-o atmosfera salbatica inainte de a ajunde in cartierul propriu-zis, fie el Rahova, Berceni sau Pantelimon.
Cu cat de indepartezi de centrul Bucurestiului, cu atat oamenii au mai multe riduri, mai putini dinti si o mizerie lipicioasa. Exagerez, dar asta e impresia generala pe care ti-o lasa o calatorie cu autobuzele groazei. Pot fi langa tine cei mai frumosi oameni, dar in atmosfera aia de bodega scarboasa din autobuz nu poti decat sa ii dispretuiesti pe toti cei care stau la cativa centrimetri sau milimetri de tine, care te ating sau care iti respira in nas.

Si ei, cei de pe afisele electorale, ne-au combinat asa, ne-au impins unul in bratele celuilalt, cate 2, cate 3, o suta, cat mai multi sa consume cat mai putin oxigen. Ne trateaza in fiecare zi ca pe niste vite imputite, care nu trebuie sa aiba alta pretentie decat sa supravietuiesca de pe o zi pe alta.
Atmosfera din autobuz e ca un microcip pe care ti-l instaleaza in creier. In primele zile ti se pare ciudat, apoi te obisnuiesti cu el si il consideri aproape normal. Asa suntem indotrinati, cu explicatii de genul "asta e, n-avem ce face", pe care ajungem, in disperarea noastra, sa ni le dam si singuri. Haha, ce satisfactie le dam, ne certam intre noi, ne impungem, ne dam coate pentru a ocupa un loc in cursa horror a vietii zilnice.

Suntem invadati de ONG-uri, care prin campaniile lor anti-discriminare ii arata drept extremisti teribilisti pe toti cei care nu accepta homosexualii, dispretuiesc tiganii si ungurii. Dar Marea Discriminare este dictata de la nivel inalt. Pentru ca cei din Rahova si din Berceni respira mai putin aer, pentru ca sunt mai rezistenti la gazele de esapament, pentru ca sunt niste tigani si tarani imputiti care pot merge si cu cele mai infecte autobuze, care ajung mai rar in centru, unde trec si coloane oficiale, din cand in cand.

Paznicii, agenti de Oaza

Ii vedem in cabinele de paza, in scoli, scari de bloc, la farmacii sau la metrou. Sunt slabi, prea in varsta sau prea tineri, au aspect de carciumar si nu au niciodata toti dintii in gura. Uniformele lor sunt maro, bleumarin sau negre, poarta bocanci care par solizi, dar sepcutele sunt lasate, decolorate, ca ale oamenilor de pe camp, care au stat mult in soare.

Oamenii care ne asigura paza in magazine sau la metrou ar putea fi usor doborati de un puradel tupeist de pe strada, sau pur si simplu atrasi intr-o discutie despre Gigi si Mitica, timp in care eu as pune o bomba prin apropierea lor.



Meseria de paznic iti ofera diverse oportunitati. Poti sa faci revista presei, sa cunosti oameni noi si chiar sa avansezi in functie: de la paznic de bloc, la paznic de scoala, de exemplu. Daca la locurile de munca oamenii sunt diferiti si mai au probleme de comunicare, paznicii sunt intotdeauna prieteni cu ceilalti paznici. Nu apar divergente de opinie si nici barfe. Sunt tot timpul relaxati, si fizic si psihic.

Romania a evoluat in ultimii ani si mai toate magazinele au acum aer conditionat si paznic, de aceea acest domeniu este foarte ofertant pentru oamenii care nu stiu sa faca nimic, sau nu au avut sansa de a face ceea ce stiu. Firmele de protectie si paza incearca, totusi, sa faca o selectie a angajatilor. Am cautat un anunt de angajare pentru un paznic si vi-l prezint pe primul pe care am dat click:

Denumire anunt - PAZNIC
Tipul ofertei - Full time
Oras - Cluj-Napoca
Domeniu - Altele
Salariu oferit - N/A
Data introducerii -12 Februarie 2008

Descrierea companiei -Firma de recrutare si selectie personal.
Descrierea postului -Casa de editura si tipografie - cauta pt. angajare paznic. Firma are angajati inca 3 paznici, este nevoie de inca unul- se lucreaza in schimburi, o zi da, una nu.Se ofera salariu bun plus alte beneficii- se vor discuta direct, in cadrul interviului.
Cerintele postului - Paznic cu atestat.

Atentie! Daca pana acum vi s-a parut tentant sa luati un salariu bun pentru a face nimic, nu ajungeti chiar asa de usor sa fiti paznic. Asa ca puneti-va cu burta pe...ceva, pentru ca veti avea nevoie de atestat de paznic!




Ca in orice domeniu, exista si cei mai buni in meserie. In lumea paznicilor, cei de la metrou sunt de invidiat. Din februarie 2008, pana in 2010, Metrorex va plati 6,6 milione de euro firmei de paza Scorseze Security, pentru agentii de la metrou. Un om care poarta uniforma maro la Metrou castiga cam 10 milioane de lei vechi, pe luna. Pentru cei interesati, un agent de paza de la Scorseze explica ce trebuie sa faca cineva, oricine, pentru a ajunge ca el.


„Dacă vrei să te angajezi, te duci la Sala Polivalentă, spui că vrei să munceşti la ei. Mai întâi, te pun în parc, acolo să-ţi faci stagiul. Te plimbi, alea alea şi, după ce capeţi experienţă, te dau şi la metrou. Aici e viaţă!“. (sursa & poze: evz)


Postul de paznic e salvarea multor romani, care au ramas fara locuri de munca, sau care nu stiu sa faca nimic. Firmele de paza ar fi de apreciat pentru ca le dau cate o sansa si acestor oameni, doborati de boli si vicii, ghinion, sau tinerilor care dupa scoala profesionala nu stiu incotro sa o ia. Ar fi de apreciat, doar daca in joc n-ar fi pusa si siguranta noastra, care se vinde de altfel, foarte scump.

Moartea unui emo?

O fetita de 12 ani din Bucuresti s-a sinucis. In biletelul lasat mamei spunea ca nu mai vrea sa fie o povara pentru ea. Nu stiu care au fost motivele adevarate, dar STIREA pune sinuciderea pe seama curentului emo.

Eu inteleg ca toata lumea vorbeste despre emo-kids si face misto de ei, dar cred ca se exagereaza. Chiar daca sunt/par deprimati, incearca sa se izoleze de restul lumii si sa fie altfel, pustii emo sunt niste oameni normali, spre dezamagirea lor. Nu cred ca genul emo poate afecta cu adevarat viata cuiva si mi se pare o lipsa de responsabilitate din partea unei institutii media sa puna sinuciderea unui copil pe seama fenomenului asta.

"Colegii de şcoală ai fetei spun că, în ultimul timp, Andrada îşi făcuse prieteni noi, într-un grup de tineri care face parte din aşa-numitul curent "Emo".
sursa: protv.ro

Parca e o barfa de pe ulita. Curentul asta emo nu vine asa..cum bate vantul si nu iti faci prieteni emo peste noapte. Fetita o fi avut niste dereglari psihice, poate nu se intelegea cu parintii, sau o fi avut vreo dezamagire in dragoste, desi m-as mira sa fie ceva foarte grav la 12 ani. Oricum, nu cred ca a fost determinata de Tokio Hotel sau de prietenii emo sa se omoare.

One man show - Frank Sinatra

“I did it my way" - spunea Frank Sintra, cosiderat cel mai popular interpret din SUA, actorul care a fermecat lumea filmului si a avut o personalitate uneori controversata, dar intotdeauana iubita.

Unicul fiu al unor imigranti italieni in America, Frank Sinatra s-a nascut pe 12 decembrie, in anul 1915 in New Jersey. A abandonat liceul inainte de absolvire si s-a angajat pentru prima data ca reporter la un ziar local din New Jersey.

La doar 15 ani, Sinatra a inceput sa cante in public. Primul succes l-a avut in 1935, cand a castigat un concurs la radio, unde i-a cunoscut si pe viitorii colegi de trupa, Hoboken Four. Putin dupa aceea, Sinatra a fost descoperit intr-un restaurant, de catre Harry James, un cunoscut trompetist, care l-a luat ca solist al trupei sale. Dupa 7 luni, Sinatra s-a alaturat orchestrei de swing a lui Tommy Dorsey, care avea sa-l faca celebru.
"All or Nothing at All," a fost primul hit al lui Frank Sinatra, lansat in 1943. Sinatra a dominat anii ce au urmat, avand un success urias in intreaga lume, nu numai pe plan muzical, ci si in lumea filmului. In anul 1954, Sinatra atinge apogeul in cinematografie cu rolul secundar din filmul On The Waterfront, pentru care a castigat premiul Oscar. In anii 60 a format celebra trupa Rat – Pack, alaturi de bunii sai prieteni Dean Martin, Sammy Davis Jr.

“De multe ori am fost rugat sa vorbesc despre prietenii care nu mai sunt. Acesta este unul dintre cele mai grele lucruri. Dean a fost fratele meu, nu de sange, ci prin alegere. El a fost ca aerul pe care il respir, intotdeauna acolo, intotdeauna aproape. “

Dupa aproximativ 10 ani de success alaturi de Rat Pack s-a intors la cariera solo.

Frank Sinatra a fost mereu in lumina reflectoarelor si in atentia presei, fie pe plan professional, fie pe plan personal.

“Fiecare femeie vrea sa fie cu el, fiecare barbat vrea sa fie ca el”, a spus Barbara Straisand despre omul care avea sa se casatoreasca de 4 ori. Pe langa casatorii, Sintra a fost banuit si de numeroase aventuri, cea mai celebra fiind cea cu Marylin Monroe. Frank Sinatra a promovat stilul vietii nocturne traite la maxim. Iubea femeile, tigarile si wiskeyul.

"Practic, imi place tot ceea ce ma face sa trec prin noapte – fie rugaciuni, tranchilizante sau o sticla de Jack Daniels."

Chiar daca nu si-a ascuns niciodata defectele, Sinatra a fost intotdeauna deranjat de insistenta ziaristilor de a afla totul despre viata lui, de a obtine interviuri. Din aceasta cauza, a avut si numeroase altercatii cu ziaristii pe care ii ataca atat fizic, cat si verbal.

"Orice altceva s-a spus despre mine nu este important. Cand cant, cred. Sunt sincer.”

Frank Sinatra a uimit lumea si prin alte gesturi controversate. In anul 1966, cand Beatles era in plina glorie, Paul McCartney a compus o melodie special pentru Frank Sinatra, insa acesta nu a acceptat gestul, considerand piesa de un nivel slab, iar muzica rock'n'roll un gen pentru cretini.

Chiar si asa, el a continuat sa fie unul dintre cei mai iubiti cantareti ai lumii.

“Cred ca fiecare American ar trebui sa zambeasca si sa spuna despre el ca a facut-o intr-adevar in felul lui”, a spus Bill Clinton in timpul mandatului de presedinte al SUA despre Frank Sinatra.

Pe langa viata artistica, el a fost implicat si in viata politica a Statelor Unite. Initial, el a fost sustinator al Partidului Democrat si in special al lui JFK. Prietenia dintre cei doi era cunoscuta, iar Kennedy chiar l-a folosit pentru a atrage de partea sa un numar cat mai mare de alegatori. Insa pe masura trecerii timpului JFK impune o oarecare distanta fata de Sinatra. Totul culmineaza cu vizita in California a presedintelui, din martie 1962, cand, desi trebuia sa ramana la locuinta lui Sinatra (dotata cu un heliport special pentru vizite prezidentiale), Kennedy decide sa innopteze la Bing Crosby, rivalul cantaretului si republican convins.

Dupa aceasta, Frank Sinatra decide sa nu il mai sprijine pe Kenedy si devine sustinator al Partidului Republican, pe care il va promova. Sinatra va sustine si va aparea alaturi de viitorii peresedinti republicani, Richard Nixon, Ronald Reagan si George Bush.

Frank Sinatra a continuat sa cante pana si in ultimii ani ai vietii sale. A murit la 82 de ani, din cauza unui infarct si in prezenta fiicei si sotiei sale a apucat sa spuna ultimele sale cuvinte "i'm losing".

“Who's this guy that every city in America wants to claim as their own?
Boxer and painter, actor and singer, lover and father, bandman and loner
Troubleshooter and troublemaker
The champ who would rather show you his scars than his medals.”

Bono - U2

Adrian in Tara Minunilor

De la bani cazuti din cerul salilor de nunti - la buget local, de la microfon- la birou, de la inaltimea sa, Adrian Copilul Minune coboara in comuna Stefanesti pentru a candida pentru un post de consilier local, din partea PSD.

Candidatura lui Adrian Copilul Minune la alegerile locale din Stefanesti nu este primul descalecat al manelistilor in politica. Totul a pornit, de fapt, de la celebrii parlamentari, Irina Loghin si Dolanescu si a continuat cu Dumitru Dragomir, Anghel Iordanescu si vesnicul candidat si uns al lui Dumnezeu pe pamant romanesc, Gigi Becali.

Astfel, maneaua a capatat sensuri noi. Cand spunem manelisti, nu ne referim numai la oamenii care asculta manele, ci si la un anumit stil vestimentar, o freza si un vocabular anume. Manelistii sunt mandri de ei si vor sa fie cei mai tari din parcare, dar parcarile, ia-le de unde nu-s.

Dupa pierderea puterii, PSD este partidul aflat intr-o continua reformare.

Nastase si Iliescu au fost retrasi incetul cu incetul pentru a-si numara ouale stranse in anii de glorie. Geoana incearca sa tina pasul cu motocicleta si cu vaporul, dar parca PSD are nevoie si de un Logan, o masina care sa aiba un sistem simplu si accesibil pentru toata lumea. Daca mai si canta, e clar ca va pleca din pole-position la alegeri si are sanse reale sa treaca prima de finish.

Si nici n-ar fi nevoie sa se investeasca bani in ea. In Formula 1 a alegerilor locale, masina PSD-ului se regleaza din glas. Va opri la boxe din casa in casa, pentru a le da oamenilor din Stefanesti combustibil pentru casetofoanele prafuite. Nu va avea nevoie nici de un program electoral, nici de strangere de sponsori pentru a renova scolile din Stefanesti. Isi va chema prietenele Dacii si Olcituri si vor face o cursa-concert in scopuri caritabile. Oh, viata din Stefanesti va fi mai frumoasa, cu drumuri asfaltate, DVD-playere si i-poduri.

Iar la Bucuresti, manelistii vor fi in continuare cei mai tari din parcare. Mai ales ca e mai usor sa stationezi in Parlament decat sa faci « bordura » pe Magheru.

Crimagandit

In fiecare an, in saptamana Patimilor, numarul de credinciosi creste brusc. Oamenii tin post, "macar trei zile acolo...", se duc la biserica, se bat pe florile sfintite, isi cumpara candele care mai de care mai inventive, astfel incat sa nu te picure ceara pe maini.

Noaptea de Inviere este punctul culminant al saptamanii de Paste. La Inviere, tinerii merg cu grupul de prieteni, iar familistii cu copiii si cu vecinii. E clar, Invierea este un eveniment important pe care putini il rateaza. Stiu chiar oameni care pretind ca nu cred in Dumnezeu, dar merg la Inviere.

Ce inseamna totusi, sa crezi in Dumnezeu? De exemplu, un ateu nu crede, are orice alta explicatie despre existenta vietii pe pamant, dar face diferenta dintre bine si rau, nu da in cap nimanui pe strada sau scrie Dumnezeu, cu "D" mare.
Sau, un om care e evlavios, poate fi rau, egoist, zgarcit, dar vezi domne, el crede si merge la biserica si tine tot postul.

Credinta in Dumnezeu o sa fie intotdeauna relativa, pentru ca nu poti sa stii niciodata ce gandeste omul cu adevarat.
In viata facem toti "crimagandit", asa cum zicea un om destept. Nu exista om pur pe lumea asta, pentru ca mintea noastra lucreaza mult mai multe decat ceea ce e in aparenta.

Pana la urma, credinta poate fi o stare. Ai o viata absolut normala, cu chestii bune, cu pacate, dar ai si momente de liniste perfecta, in care esti doar tu cu tine. Te adresezi propriilor ganduri, sau te adresezi unei divinitati care crezi ca te asculta. Oamenii au nevoie sa creada in cineva, pentru ca sunt slabi. Vrei solutii si ajutor de la altcineva, atunci cand tu nu le mai gasesti. Poti sa le cauti la un prieten, sau sa le ceri unui spirit. Dar, pana la urma, doar tu le alegi.

Mergem la biserica pentru ca am fost crescuti in spiritul asta, pentru ca raul de zi cu zi este mult prea apasator, sau pur si simplu din ignoranta, pentru ca nu tinem la eveniment, dar nici nu vrem sa il ratam, ca doar toata lumea merge.

Slujba de inviere este doar un ritual. Nu o sa fii mai bun daca te duci sa iei lumina. Ca si prietenul, care la nevoie se cunoaste, asa e si cu credinta omului in divinitate. Daca exista, atunci ea ar tebui sa se vada in orice alt moment decat cele de sarbatori, sau de panica personala. In cazul asta, credinciosii din toata lumea ar incapea intr-o singura biserica.

Dirijand pe langa viata

Obsesia autoritatilor de a organiza summitul Nato impecabil are consecinte grave. Nu a fost nevoie de un atac terorist, de o manifestare violenta a anarhistilor sau de venirea minerilor. Socul s-a produs in plina dirijare a traficului, cand totul parea sa mearga snur. O viata s-a pierdut din cauza inconstientei roboteilor din trafic. Indiferenta lor este socanta.

S-a mai dus un om

"Nu pot sa cred" - am spus eu si toti cunoscutii cand am aflat acum cateva minute ca a murit Pruteanu. Omul pe care il vedeai cam in fiecare saptamana la televizor si incerca sa lupte impotriva ridicolului, lingvistul, senatorul si profesorul universitar, George Pruteanu nu mai este. Au ramas doar cuvintele, a ramas limba romana, pe care o apara cu atata pasiune.

Stiu oameni care l-au cunoscut, cu parti bune si rele. Acum parca ma gandesc doar la cele bune. Imi pare rau. La Realitatea, Adrian Paunescu a plans cand a vorbit despre el, iar Turcescu, unul dintre cei mai duri ziaristi, era parca doborat de veste. "N-aveai timp sa te plictisesti cu el".

Doar o vorba sa-ti mai spun: liniste.

De la aspirina la heroina

In anii 90, cand romanii descopereau inca fascinatia jeansilor de la turci, a libertatii de a cumpara mancare nelimitat, fenomenul consumului de droguri era vazut superficial, ca pe o problema occidentala, o realitate indepartata, care nu ar fi putut sa afecteze o tara aflata in plina reconstructie politica, economica si sociala.

Astazi, Romania este un punct important pe ruta tranzitului drogurilor sintetice dinspre vestul si nordul Europei catre Est. Tara noastra este folosita si ca punct de tranzit pentru cocaina sud-americana destinata Europei de Est, in special prin Portul Constanta. Ultimul Raport National privind consumul de droguri arata ca numarul romanilor care si-au pierdut viata ca urmare a consumului de droguri a crescut semnificativ, iar varsta de debut in consumul de droguri a scazut de la 17 la 14 ani in ultimii 4 ani. Conform Agenţiei Naţionale Antidrog, unul din 25 de tineri a consumat, cel puţin o dată în viaţă, substanţe interzise. Heroina si marijuana sunt principalele droguri consumate in Romania, dar din spate vin tare drogurile sintetice - Ecstasy si Key.

Chiar daca fac parte din categoria drogurilor, tutunul si alcoolul nu mai sunt de mult luate in seama de cei care vor sa incerce senzatii noi. Canabisul, pastilele de Ecstasy sau Key-ul sunt la tot pasul. Ai nevoie doar de niste mici relatii si poti obtine foarte usor droguri de care ai auzit ca te fac sa te simti misto, cool, praf sau…spart. Putini sunt cei care stiu intr-adevar ce consuma.
Unii isi construiesc adevarate teorii despre beneficii aduse de droguri, cum ca ar dezvolta inteligenta sau ar duce inspiratie de geniu. Se mai spune, de asemenea ca iarba este mai sanatoasa decat tutunul.

Exista insa si un sumbru adevar. Iarba, considerata unul dintre cele mai usoare droguri, provoaca dependenta fizica la 9-12% dintre fumatori si nu vine oricum, ci cu bonusuri : vise ciudate, neliniste, iritabilitate, agitatie, insomnie, greata, crampe si chiar impotenta. Fumatorii de iarba nu folosesc filtru, trag mai puternic, tin fumul mai mult in piept decat fumatorii de tigari si sunt predispusi cancerului de plamani.

In ordinea frecventei utilizarii de catre incepatori ar fi, dupa iarba, drogurile sintetice.

Ecstasy este un drog sintetic halucinogen, pe baza de amfetamina. Combinata cu cofeina si cu ajutorul unor solventi, aceasta substanta devine activa in pastile.
Ecstasy, cunoscut si sub numele de “drogul discotecilor”, face parte din categoria drogurilor de mare risc, provocand dependenta psihica. Urmarile consumului excesiv sunt grave: distruge celulele nervoase, duce la Parkinson, reduce pofta de mancare si accelereaza imbatranirea.

Special K este un drog pe baza de ketamina, substanta folosita ca tranchilizant pentru cai. Ketamina e singurul drog psihedelic ce provoaca dependenta fizica. Este un drog care se poate inhala pe cale nazala sau poate fi injectat in muschi. Materia prima este la indemana oricui – ieftina si se poate procura din orice farmacie veterinara.

Problema consumului de droguri este dezbatuta mai mult la nivel politic, iar Politia de la AntiDrog iese rar in fata cu cate un traficant de droguri capturat. Intre timp, in cluburi se danseaza in fiecare seara in ritm de ecstasy, iar plantatiile de iarba se extind tot mai mult pe strazile neasfaltate din Bucuresti.