Domnul scriitor din 331 - partea a II-a

         
    Restaurantul Cupola era, de fapt, o cantina. Mesele erau afara, asta insemnand imediat in spatele standurilor cu carti. Niste mese rotunde, de aproximativ 8 persoane, cu geam pe ele. Scaunele erau din lemn si paie impletite, unele cu pernite pe ele, altele fara. Dinauntru venea un miros puternic de mancare, cred ca tocmai se gatise ciorba si niste piure de cartofi cu piept de pui. Mancare de spital, ce sa mai...

        La o masa alaturata celei la care stateau domnii scriitori, o zaresc pe Daniela Roventa-Frumusani. Cei care au terminat Jurnalismul, o cunosc. O doamna cocheta cu aer de actrita, o profesoara excelenta si admirata de studenti, desi Semiotica nu e chiar cea mai placuta materie pe care am avut-o in facultate. Cel putin pentru mine nu a fost, acum sper sa nu spuna multi contrariul, ca o sa ma simt prost.
        Plin de energie si putin zapacit, cum a fost, de altfel, de cand am coborat din autobuz, domnul de la Oradea  se uita dupa niste scaune pentru noi, in timp ce unul dintre barbatii de la masa prietenului sau se ridica sa il salute si sa ne intampine pe toti trei.
"Susu, de la Oradea." - se prezinta insotitorul nostru.
       Barbatul pe la vreo 65 de ani vine si face cunostinta si cu noi. Nu era mai inalt decat mine, avea o barba neagra deasa si niste ramasite de plete pe jumatate de chelie, o camasa alba si bretele negre.  Nu am retinut decat ca il chema Horea sau Horia...dar pesemne ca era si el un scriitor respectabil. Cand i-a auzit numele, domnul Susu era entuziasmat peste masura, ca un copil care isi intalneste idolul.
      "Dar cum, domnul Horia...va citesc in Observatorul! sunt un mare admirator. Uitati!" ( scoate din sacosa un ziar  - unul dintre mai multe pe care am vazut ca le avea - si i-l arata.) O scena care il incanta pe domnul cu bretele, mai cu seama ca toti ceilalti de la masa se uitau la ei. Omul nostru uita putin de scaune, eu casc gura la ei, timp in care Vero deja apare cu un scaun, moment care il trezeste si intra din nou in alerta, in cautarea unui scaun pentru mine.
Ne asezam scaunele intre barbatii de la masa, stand una langa alta, bineinteles.
"Vreti cafea sau bere?" - ne intreaba prietenul nostru, care nici nu apucase sa isi dea jos pardesiul si sa lase sacosa din mana. Scaun pentru el nici atat nu a avut timp sa isi caute.

        Am uitat sa va spun ca era foarte cald. Cine merge pe la targul de carte stie cum e, suntem cu totii niste mici hamali, cu hainele de  iarna in mana, fulare, unde mai pui si puloverul, genti, pungi cu carti.
"Ceai"- raspundem amandoua deodata. Si pleaca indata in misiunea "ceaiul".

       Iar acum momentul acela cand esti la masa cu niste necunoscuti si cineva trebuie sa sparga gheata.
"Cum l-ati cunoscut pe...domnul?" - ne intreaba barbatul care statea in dreapta noastra. Avea parul carunt, ondulat si des, barba, niste ochi albastri mici, care se faceau si mai mici pentru ca zambea foarte mult. Un zambest cu gura inchisa, dar pana la urechi. Un batranel simpatic, as zice eu.
"In autobuz." - zice Vero
"Ne-a placut de dumnealui pentru ca vorbea foarte frumos de Bucuresti.", am tinut sa argumentez trecere rapida de la momentul cand ne cunoscusem in autobuz si momentul de peste 20 de minute cand stateam la masa cu prietenii lui, scriitori.
- Ah, el a ramas probabil cu amintirea Bucurestiului din studentia lui.
- Da, pai asa ne-a si povestit. Dumneavoastra cum l-ati cunoscut? - il intreb. Eram putin confuza daca si in ce masura se cunoaste prietenul nostru cu cei de la masa.
- Ne stim de vreo 30 de ani. Eu eram anticar la singurul anticariat din Cluj pe vremea aceea. Si mai scriam pe la diverse publicatii. Intr-o zi a venit la mine cu un ziar in mana, dupa care se si ghidase sa ajunga acolo si mi-a spus ca pe mine ma cauta, ca voia sa ma cunoasca, dupa ce citise ce scrisesem. Si de atunci ne intalnim cu diverse ocazii.
- Dumneavoastra sunteti din Cluj?
- Da. Stau si acum intr-un sat de langa Cluj. Fara telefon, televizor sau internet. Altfel n-as mai fi trait. Doar cu un laptop, la care scriu, dar nu are conexiune la internet.
- Stati asa pentru ca asa vreti sau...?
- Stau pentru ca mi-a zis doctorul. Altfel nu mai eram aici.
Clar ma gandeam la un medic psihiatru sau psiholog, altfel ce medic sa iti recomande sa te rupi de realitate si sa iti spuna ca e singura solutie ca sa mai traiesti? Omul avea niste probleme, probabil si de ordin fizic, dar mai ales de ordin mental.
Voi cu ce va ocupati?
- Vero: eu sunt urbanist si ea jurnalist.
- O, ce meserii onorabile! si cum merge treaba?
- Eu: merge...
- Vero: la mine merge mai putin, ca nu reusesc sa ma angajez.
- Asta da e o problema cu tinerii de azi. Atatia tineri irositi...

Apare ceaiul.
- Aveau de lamaie si negru. V-am luat de lamaie, ca sa puteti dormi. - ne zice cu zambetul pe buze. E bine?
- Multumim frumos! e foarte bine. (Ah, ce as fi vrut negru! chiar ceaiul de lamaie e printre putinele care nu imi plac.) Pun zahar, amestec si zambesc.
Se duce sa isi caute si el un scaun.
Ne intoarcem privirea catre interlocutorul nostru, ca sa ne continuam discutia.
- Scuze, nu ne-am prezentat. Eu sunt Alexandra Tanasescu.
- Veronica Pescaru.
- Alexandru Vlad. - ne zambeste cu ochii mici.
- Recomandati-mi o carte frumoasa! - ii spun
Se apleaca si scoate una din sacosa. "Ploile amare", Alexandru Vlad.
"E a dumneavoastra..."- rostesc eu evidenta cu zambetul pe fata si cu o oarecare dezamagire ca se autopromoveaza si ca nu mi-a dat alt raspuns. Oricum, simt ca e cazul sa imi scot agenda si sa imi notez titlul cartii si numele lui pentru ca deja apareau elemente pe care n-as fi vrut ca memoria mea proasta sa le uite si sa nu mai stiu cu cine am stat de vorba.
- E un roman. A scris si el un roman, nu v-a spus?
- Nu. Nu a apucat.
In sfarsit apare si omul care ne adusese acolo si isi asaza scaunul in stanga mea.
- Ne arata cartea pe care a scris-o. - ii spun
- Ah, da. "Ploile amare". Sa o cititi.
- Ne-a spus ca ati scris si dumneavoastra.
- Eh, ce sa scriu eu...
- Spune-le, omule, domnisoarelor.
- Scuze, nu am apucat sa ne prezentam.  - simteam nevoia sa ii confirm ca noi am venit cu el si ca asa era frumos, sa ne stim mai intai noi, sa nu se simta prost ca deja incepusem o discutie cu alta persoana de la masa care ne si aratase ce a scris. - Alexandra Tanasescu.
- Catalin Susu.
- Veronica Perscaru.
- Ce nume frumoase, nume de succes aveti! Frumoase sunteti si succes o sa aveti!
Cu stiloul in mana, pregatita sa scriu titlul cartii lui, nu ii dau incotro si imi spune "Apocalipsa dupa Augustin".
- Editura?
- Editura Forum. Dar nu cred ca o sa o gasiti.
- Eh, cine stie cum o sa o vad intr-o zi si o sa imi aduc aminte ca l-am cunoscut pe omul care a scris-o.
- Si ce faceti aici? ati venit la targ? - ne intrerupe domnul Alexandru Vlad.
- Da, da. Am venit sa ne uitam si sa ne luam carti. - ii zice Vero
- Eu cam intr-o ora o sa plec. Am o lectura cu domnul Prelipceanu - ni-l arata cu privirea, era chiar in spatele meu - la Uniunea Scriitorilor. Suntem invitati acolo.
- Frumos! si poate sa vina oricine acolo?
- Nu, suntem doar 5 invitati.
- Nu, ma refer la public, daca poate sa participe oricine.
- Da, da. Noi suntem invitati. Se intampla o data pe an. Invita niste scriitori si se tin lecturi. Ne platesc cazarea si totul. Acum eu am cazarea platita si transportul de la Cluj. Astept sa merg cu Domnul Prelipceanu, ca eu nu stiu sa ajung acolo. Mergem impreuna.
- Ma scuzati putin. - Vero pleaca sa vorbeasca la telefon.

Simt ca nu o sa mai stam mult, asa ca incerc sa scot repede niste informatii din lumea lor si lansez fara sa stau prea mult pe ganduri...
- Cine vi se pare cel mai bun scriitor din generatia dumneavoastra?
- Din generatia mea? Pai din generatia mea ar fi...- imi da niste nume de care nu auzisem.
- De Cartarescu ce spuneti?
- Da, Cartarescu probabil e cel mai bun. Sau asa e considerat, nu?
- Dar nu vi se pare ca a inceput sa scrie doar din cauza presiunii de a scrie ceva?
- Ei, cum. Da, bineinteles. Asa e cand ai succes. Nu mai scrii doar cand vrei. El nu prea mai sta cu noi, e foarte ocupat. M-am intalnit recent cu el la Berlin si mi-a zis ca  peste nu mai tin minte cat timp trebuie sa predea o lucrare pe care nici nu a inceput-o. Ei, iata...
- Da, am simtit si eu asta. Mie mi-au placut "Rem", "Mendebilul" si "Gemenii", tot volumul adica. Nu am apucat inca sa citesc Orbitor - aripa stanga, dar o sa mi-o iau azi. Dar "De ce iubim femeile" pare genul de carte scrisa doar sub presiunea de a mai scoate ceva.
- Dar Jurnalul de ce l-a scos? Ala nu l-a obligat nimeni sa il scoata, nu?

Aici deja incepea sa il critice si sa imi spuna, de fapt, ca lui nu i se pare ca e cel mai bun, doar ca lumea crede ca e cel mai bun.

 - Eram prieteni, dar nu prea poti sa te bazezi pe el. L-am rugat odata sa imi scrie doua pagini despre copilarie in Bucuresti pentru o publicatie pe care o aveam atunci la Cluj. Copilaria era specialitatea lui. Nu era greu. Mi-a zis ca scrie si nu mi-a trimis nimic.

Se intoarce Vero.
- Vorbeam despre Cartarescu.  - o pun in tema.

- Sau odata...eram la Cluj cu mai multi scriitori, prieteni de-ai nostri, cand eram noi mai tineri, acum vreo 20 de ani. Am iesit toti la bere si el ce facea? S-a dus sa se intalneasca cu prima nevasta si se plimba de manuta cu ea.

Nu stiu, dar imaginea asta cu Cartarescu mi-a placut tare. De manuta, cu prima sotie. Era atat de puternica vizual in mintea mea, ca parca i-as fi vazut atunci, acum 20 de ani, la Cluj, plimbandu-se pe o strada cu piatra cubica, udata de ploaie, el purtand un pardesiu bej si pantaloni evazati, ea cu parul tapat, satena, machiata ca Brigitte Bardot...neaparat intr-o seara de sfarsit de septembrie.

- Cine? Mircea? Da, asa e el. - completeaza domnul Susu.
Orice ar fi spus domnul Susu, o facea cu zambetul pe fata. Nu am mai intalnit de mult un om atat de pozitiv, atat de placut. Cu prietenul sau, Radu Aldulescu nu am apucat sa interactionam deloc. Nici cu ceilalti. Dar stateau cu totii si ascultau ce vorbeam noi. Cred ca si pentru ei a fost o situatie inedita, cum a fost si pentru noi. Nu stiu daca s-au simtit inhibati de prezenta noastra sau placut impresionati, cum am fost noi de ei.

- Noi trebuie sa plecam. - trage Vero semnalul.
- Da, multumim frumos. Ne-a facut mare placere.
- Dar nu v-ati terminat ceaiurile, spune domnul Susu.
- E in regula. Va multumim mult! Sa va bucurati de Bucuresti!
- Barbatii e prosti! Sunteti superbe. Barbatii e prosti, hahahaha, sa va maritati! - a fost urarea facuta de domnul Catalin Susu, scriitorul oradean din autobuzul 331.

La Polirom am gasit apoi raftul scriitorilor romani contemporani, printre care si cartile unora dintre cei cu care am stat la masa. Bucuria a fost si mai mare.

        Intamplarea face ca l-am cunoscut si pe Cartarescu a doua zi. Era inainte de lansarea unui volum de poeme scrise de Bob Dylan, traduse de Mircea Cartarescu. Stiam ca o sa fie acolo, asa ca mi-am adus Orbitorul cu mine, m-am dus la el si i-am cerut un autograf. Si i-am spus ce aveam pe suflet din liceu, de cand l-am citit prima data si pana azi. Nu l-am cumparat pe Dylan tradus de Cartarescu, pentru ca imi place de Dylan asa cum e si de Cartarescu asa cum e.
       Nu stiu daca povestita are vreun farmec povestea noastra. Dar d'aia e poveste, sa o povestim mai departe. Si daca nu are farmec pentru voi, macar ramane scrisa pentru noi si cand o sa o citim peste multi ani o sa aiba farmecul pe care l-a avut in ziua de 23 noiembrie 2012, la Restaurant Cupola.

Domnul scriitor din 331

   
         Batranii si copiii mi se par, de departe, cei mai frumosi oameni. Interactiunile cu ei sunt o oglinda in care ne vedem mai clar pe noi.
      Copiii sunt sinceri, puri, naivi, optimisti, pozitivi, lipiciosi si toate astea parca ne fac pe noi, ceilalti, sa ne dam seama in ce lume de plastic traim si ne mintim zi de zi unii pe ceilalti cu zambetele pe fetisoare.
        Batranii sunt nostalgici, dar impacati, profunzi, deopotriva copilarosi si maturi, realisti, istorici, profesori, parinti si oamenii pe care ti-i poti face cel mai usor prieteni.

       Azi mi-am facut un astfel de prieten in autobuzul 331. Am masina, dar merg des si cu metroul sau RATB-ul pentru ca imi place sa ma uit la oameni si sa ascult ce vorbesc. Eram cu prietena mea, Vero, cu care ma indreptam spre Targul de Carte Gaudeamus, de la Romexpo. O traditie pe care o pastram de cand eram in liceu.
       Stateam fata in fata, la geam, pe doua dintre cele locuri rezervate stiti voi cui. In dreapta mea statea un domn care intreaba unde trebuie sa coboare pentru targul de carte de la Romexpo. "Va aratam noi, mergem tot acolo", ii spunem.
Mai mergem putin si domnul incepe sa gandeasca cu voce tare "Frumos oras e Bucurestiul! Bine, nu mai e la fel ca acum 20 de ani, uite, astea, de exemplu, nu erau (ne arata o cladire de birouri de la Piata Charles de Gaulle).
Ne place ce auzim.

"Are monumentalitate! Budapesta nu e asa. Are Dunarea frumoasa, dar atat."
Budapesta, subiect sensibil pentru mine in discutiile cu toti cunoscutii mei, mi se pare un oras supraevaluat, poate pentru ca am trecut cam prin toate cartierele lui, iar cand iesi din centru, care, intr-adevar, este frumos, ajungi in alta lume. "Un oras gri", zic eu.
"Exact! Gri. Are o arhitectura monotona in afara centrului, nu spune nimic. La fel ca orasele nemtesti. Bine, eu am fost doar in Sud, in Bavaria, dar oricum...
Si Kievul la fel. Gri. Si Moskova, dar bine, poate asa era cand am fost eu. Si-au lasat amprenta, ce sa mai..."
Vero: "Dar si noua ne-au lasat mosternire cladiri... ( tocmai ne indreptam spre Casa Presei ).
"Da, dar noi avem multe stiluri frumoase care au ramas. E un oras care te surprinde mereu. Nu te plictiseste. Rusii au cladiri mari  fara monumentalitate, noi avem cladiri mici si monumentale. Cel mai frumos era inainte de cutremur. Apoi au inceput demolarile."

      Ajungem la Casa Presei.
"Am intrat si eu si foarte civilizat arata inauntru. Si birourile si la toalete arata foarte bine. Acum nu stiu, asta era prin 90 si ceva.
Sunt curios sa vad cum e la expozitie aici. Uite ca in atatia ani nu am apucat sa vin pana acum. Am mai fost o singura data, dar se tinea in alta parte, la Teatru...la Motoare parca ii spunea."
Noi: "Daa, daa! La Motoare am fost si noi prima data. Ne-a dus doamna diriginta. Si de atunci venim in fiecare an."
- Frumos, frumos. Si unde sunteti voi studente?
- Eu: Eu nu mai sunt studenta...
- Dar unde ai fost?
- La Jurnalism.
- Aaaa..greu, grea facultate Jurnalismul.
(In gandul meu..."grea? cred ca e o facultate pe care o poate termina oricine." stiu ca imi dau singura cu firma-n cap, dar cam asa e.)
- Si tu?
- Vero: La Urbanism.
- O, Urbanism! La Arhitectura, nu? greu si acolo.
Ne pregatim sa coboram.
- Eu: "Dar dumneavoastra de unde sunteti?"
- Din Oradea.
- Si ati venit cu trenul?
- Cu trenul, da.
- Cate ore ati facut?
- 13-14 ore, a avut si intarziere.

         La trecerea de pietoni se uita atent la masini si cu un gest protector ne face semn ca putem sa trecem. Ne indreptam cu pasi repezi spre Romexpo. Si cand zic "cu pasi repezi", nu e o expresie, domnul chiar avea un ritm alert si noi tineam pasul cu el, unde mai pui ca era si foarte frig.
- Eu am facut Politehnica. La Arhitectura nici nu puteai sa intri. Era asa un cerc inchis. Erau seniorii acolo. Dar chiar azi am fost la Arhitectura, ca sa vezi cum e lumea asta. Am o nepoata acolo, am fost la ea. E frumos, frumos tare Bucurestiul!

- Eu: De ce nu v-ati mutat in Bucuresti daca va place atat de mult?
- Eh, la Oradea am familia, acolo am copilarit, am stat toata viata. Si oricum, eu sunt un provincial. Nu m-as fi descurcat aici. Aici e aerul tare, e nebunie.
- Vero: Si acum veniti pentru ceva special la targ?
- Da, merg la un prieten, are lansare de carte duminica, dar am vrut sa vin azi sa invat drumul, sa ma obisnuiesc cu locul, sa vad si eu cum e. Radu Aldulescu il cheama. A scris "Cronicile genocidului". Va fac cunostinta cu el. Mergem si bem o cafea. Avem unde sa bem o cafea inauntru?
- Aa, am auzit de "Cronicile genocidului". ( ne uitam una la alta si din priviri ne zicem: daa, ce tare! de ce nu? ce simpatic e omul asta!)
        In stanga noastra, de-a lungul drumului, sunt tarabe cu bunatatiuri romanesti. De la o taraba cu carne, carnati, pastrama ni se striga "Aici gasiti cele mai bune romane!"
Zambim cu totii.
"Da, da. Sa stiti ca are dreptate, asa e", ne zice domnul nostru din Oradea.
Ajungem la intrarea principala si il suna pe domnul Radu Aldulescu.
"Sunt la intrarea principala. Unde putem sa bem o cafea? La Restaurant Cupola? Bine. Vin acum.
- Ramaneti sa beti o cafea, da?
- Da.
- Haideti ca mergem la Restaurant Cupola. Voi stiti unde e?
- Nu.
- Bine, stati ca intreb eu imediat.

          Intreaba pe cineva, ne directioneaza chiar sub scarile de la intrarea in Romexpo, in dreapta. Ajungem, dar parea mai mult o sala de conferinte. Ne deschide usa.
- Haideti, intrati voi, desi in mod normal barbatul intra primul in restaurant, dar hai sa zicem ca aici nu e tocmai un restaurant.
Si chiar nu era. Era chiar o sala de conferinte, Sala Cupola.
- Eu: N-am mai intalnit de mult pe cineva care sa stie ca barbatii intra primii in restaurante sau baruri. Cam toti prietenii nostri ne lasa sa intram noi primele.
- Pai cum, sa ii invatati.
          Mai intreaba vreo 4 persoane pana cand vad de la departare o reclama albastra pe care scrie "Cupola".
- Haideti ca am vazut-o.
- Ai gasit-o? Uite ce bine e sa ai tineri in fata.

         Ajungem la Cupola. Eu cu Vero eram, evident, cele mai tinere persoane de acolo. Si asta ne incanta nespus. Domnul Radu Aldulescu era la masa cu inca vreo patru prieteni din aceeasi generatie, de scriitori 80-isti.
Stateau de vorba la o bere.
"Ele sunt zanele mele care m-au adus aici." - ne-a prezentat.
"Poftiti, stati cu noi!"

Cu cine am stat la masa la Cupola, despre ce si despre cine am vorbit si cum s-a terminat totul...va urma.

In sala de asteptare

Azi in sala de asteptare de la doctor o femeie pe la vreo 50 de ani povestea: fetita cea mica a facut un test de iq la Fundatia Dan Voiculescu si i-au spus ca va ajunge ministru sau poate chiar presedinte. A fost cu ei in tabere, m-au sunat si acum sa ma roage sa o las iar, dar nu am mai vrut. Au simtit-o ca e geniu si nu vor s-o lase sa scape. E prima din clasa si ii ajuta pe toti ceilalti. Isi face rugaciunile in fiecare dimineata si cand se simte rau ii fierb apa cu bicarbonat, in care ii pun si aghiazma. Ne rugam la Fecioara Maria, ca mi-a zis cineva ( nu mai stiu exact detaliile pe care le abera aici ) cu ea e protectoarea noastra.
Si cu mancarea suntem foarte atente. Nu au voie sa manance pizza si alte nenorociri. Ce e, domne, aia pizza? noi aveam pizza pe vremurile noastre?
Nici cu dulciurile nu sunt de acord. Le mai faceam niste placinta cu mere cand erau mai mici, dar acum nici atat.

Asta imi mai amintesc. Restul era despre ceva profetii, minuni facute la nush ce biserica, rugaciuni..etc.

Dupa femeia asta asteptasem eu o aproape o ora sa iasa din cabinet si toata lumea se intreba ce face atat acolo. Ascultand-o propovaduindu-si ideile celorlalte mame din sala, mi s-a facut mai rau decat deja imi era.

Romania, ma iubesti?

Intotdeauna mi-a placut 1 Decembrie, ziua nationala sau, ma rog, ideea de a sarbatori o zi nationala. Ma trezeam de dimineata sa ma duc la parada, desi am mari probleme cu trezitul devreme, o faceam si pe asta. Era mereu frig si, nu stiu de ce, dar am in minte geci d'alea mari asa, bleumarin si gri si barbati care tineau copiii mici in carca sa vada mai bine. Mai imi vine in mine Iliescu, parca pe el l-am vazut cel mai des.
Apoi urma programul de la televizor: muzica populara, emisiuni cu editii speciale, mai ales la PRO TV, ca deh, era si ziua lor. Chiar, mai stiti caciulile PRO TV? :))
Seara se aprindeau luminitele in oras si erau concerte cu trupe gen 3 Sud Est, Body & Soul, RoMania.

Atunci mi se parea super. Eram un copil fericit ca e roman. Acum mi se pare trist. Mi se pare ca nu facem nimic foarte tare de 1 Decembrie si, mai ales, mi se pare ca avem din ce in ce mai putine motive de bucurie ca suntem romani.

Cu ce ne identificam noi ca romani? Si ce ne ofera tara asta?
Ma uit in urma anului asta din Romania si vad grevele care nu au dus nicaieri, balacareala din politica, stresul FMI, rate, Iri si blondele lui din jacuzzi, noi cum ne uitam de pe dinafara la Campionatul Mondial, perversul de pe targu ocna, saracul ala care probabil e cu adevarat retardat si a zis "nu stiu, nu stiu"...si a ajuns unul dintre cei mai cunoscuti romani peste noapte, faza cu Basescu si Sarkozy si cam atat. Cu ce am gresit de tara mea arata in halul asta?

Bai si pun pariu ca in tinerii de varsta mea exista un sentiment nationalist, asa cum il simt si eu. Suntem ca intr-o relatie d'aia cand unul e super indragostit si ii face toate poftele celuilalt, care il trateaza cu indiferenta si isi bate joc de el din cand in cand. Inca suntem in relatia aia si sunt sigura ca maine fiecare dintre noi va sarbatori cumva 1 Decembrie. Dar mai stiu si ca nu o sa mai dureze foarte mult si ca la un moment dat o sa ne porcim si noi in relatie sau o sa ne gasim pe cineva care sa ne respecte asa cum meritam. Pentru ca eu cred ca Romania ne iubeste atat de mult cat il iubeste Moni pe Iri.

Tineri si linistiti

Scriam acum ceva timp un articol despre generatia Converse, in care am tinut sa le spun celor care o critica partile bune pe care le are. Astazi o sa o critic si eu, nu ca le-as da lor dreptate, ci pentru ca am realizat azi, dupa mitingul de la Victoriei, ca nu ne luptam suficient pentru drepturile noastre si nu ne luptam sa schimbam ceea ce nu ne place.
Desi poate parea un cliseu, ar trebui sa avem mereu in gand ce a spus Gandhi " fii tu insuti schimbarea pe care o doresti lumii". Cu totii ne plangem de cate ceva si ii aud pe multi spunand ca Romania e o tara de kkt, dar ori se conformeaza si isi duc nemultumiti viata de aici, ori aleg sa plece din tara si sa se intoarca doar pentru a-si vizita parintii pensionari, care nu se bucura de cadourile aduse de copii de prin strainataturi, ci pur si simplu pentru ca ii revad.

Noi n-am iesit in strada cand am fost nevoiti sa platim sute de euro chirie pentru a sta in niste cutii de chibrituri, cand la facultate erau 90 de locuri la buget si 200 cu taxa, a cate 25 de milioane taxa si totusi faceam cursuri de la o cladire la alta ( universitate - titan - leu - ecologie) pt ca nu aveam un sediu incapator, al nostru.
Nu am reactionat cand angajatorii ne-au exploatat pe salarii mici doar pt ca eram niste studenti dornici de munca, ah...asta in cazul in care eram platiti, unii dintre noi au impartit fluturasi pe strada iar unele studente s-au apucat sa faca video-chat noaptea pentru ca ziua sa mearga la facultate si ne-am complacut in situatia asta.
Vrem autobuze de noapte, ca in toate tarile civilizate din UE, dar in afara de o pagina de facebook, n-am facut nimic pentru asta.
Si cati dintre tinerii destepti care au terminat Stiinte Politice fac ceva in politica sau in ong-uri astazi? Cati dintre absolventii de Drept ajung sa profeseze si sa se lupte pentru dreptate in tara asta? De fapt, cati absolventi ajung sa profeseze in domeniul ales in facultate?

Mie mi-a placut cand am vazut cozile la vot la sfarsitul lui 2009, dar daca doar asta inseamna exercitarea drepturilor, o data la 4-5 ani...atunci e trist si nu e de mirare ca am ajuns aici.

Pentru noi, cei 50.000 de oameni care au iesit azi in strada ar trebui sa fie un exemplu. Nu ca sa iesim si noi in strada neaparat, pentru ca putem mai mult decat asta, putem sa facem mai mult decat niste pancarte anti-politicieni, sa dansam dansul pinguinului sau sa aducem un cosciug cu un manechin in el si crucea lui Basescu la cap - cum au adus azi la miting niste oameni.
Cred in inteligenta noii generatii, dar parca trebuie declansata de ceva si sper sa nu fie nevoie de niste masuri drastice importiva noastra ca sa ajungem sa facem ceva pentru schimbare. La cum parem noi azi, cred ca daca am fi fost la miting nu ne-am fi ales decat cu niste poze pentru Facebook.

sursa foto: cotidianul.ro

Festivalul international de film NEXT, editia a 4-a

A inceput marti 13 aprilie si eu am ratat prima zi, asa ca hai sa ne uitam pe ce urmeaza si sa mergem. Vor fi 26 de filme de scurt si lung metraj in concurs.

Program:

Miercuri, 14 aprilie

Cinema Scala
16:30 – 18:30 Competiţie I + Q&A
19:00 – 21:00 Competiţie II + Q&A
21:30 – 23:15 SHORT MATTERS! European Film Academy Short Film Nominees 2009 on Tour I

Cinemateca Eforie
18:00 – 19:45 Festival Cities: Oberhausen
20:30 – 22:15 Countries in Focus: UK

Mansarda Cărtureşti
10:30 – 11:30 Seminar de sound-design

Christophe Heral: Realizarea sunetului pentru scurt metraje

12:00 – 14:00 Seminar de sound-design

Alexander Hacke & Danielle de Picciotto: Making of Dansul stelelor

Joi, 15 aprilie

Cinema Scala
16:30 – 18:30 Competiţie III + Q&A
19:00 – 21:00 Competiţie IV + Q&A
21:30 – 23:15 SHORT MATTERS! European Film Academy Short Film Nominees 2009 on Tour II

Cinemateca Eforie

11:00 – 13:00 Competiţie I + Q&A (Reluare)
14:00 – 16:00 Competiţie II + Q&A (Reluare)
18:00 – 19:30 Countries in Focus: Polonia

Baneasa Drive-In Cinema
21.00 – 00.45 Proiecţie specială: Cristian Nemescu & Andrei Toncu

Mansarda Cărtureşti
10:30 – 12:00 Seminar de scenaristică

Răzvan Rădulescu: Nimic înseamnă mai mult. Reinserţia realului în ficţiune
12.30 – 14.00 Seminar de producţie de film

Jim Stark: Producţia de film independent într-o lume comercială

Vineri, 16 aprilie

Cinema Scala
14:00 – 15:45 Cristian Nemescu & Andrei Toncu I: Scurt metraje
16:00 – 16:30 Lansare de carte

Totul despre scurt metraj de Clifford Thurlow
16:30 – 18:30 Competiţie V + Q&A
19:00 – 21:00 Competiţie VI + Q&A
21:30 – 23:30 ShortsUP: Maşinăria de vise

Cinemateca Eforie
11:00 – 13:00 Competiţie III + Q&A (Reluare)
14:00 – 16:00 Competiţie IV + Q&A (Reluare)
18:00 – 19:45 Festival Cities: Vila Do Conde
20:30 – 22:30 Şi ei au fost NexT Generation

Helen, regia Christine Molloy & Joe Lawlor, UK/Irlanda, 2008, 79’

Mansarda Cărtureşti
10:30 – 12:00 Seminar de critică de film

Ronald Bergan: (Mez)Aventurile unui autor de cărţi despre film
12:30 – 13:30 Clifford Thurlow: Totul despre scurt metraj

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti
21:00 – 22:30 NISI MASA: Proiecţia scurt metrajelor dezvoltate în cadrul European Short Pitch în anii precedenţi

Sâmbătă, 17 aprilie


Cinema Scala
11:00 – 12:00 NexT Kids – proiecţie specială pentru copii
12:15 – 14:00 NexT Kids – jocuri
15:00 – 18:30 Prietenii festivalului + Q&A
19:30 – 23:30 Gala de închidere & Proiecţia filmelor premiate

Cinemateca Eforie
11:00 – 13:00 Competiţie V + Q&A (Reluare)
14:00 – 16:00 Competiţie VI + Q&A (Reluare)
16:30 – 19:00 Cristian Nemescu & Andrei Toncu II


Mansarda Cărtureşti
10:30 – 11:30 AMC pixel factory

Valentin Nadolu, AMC Lead Artist: Vehicule şi personaje în 3D. Bune practici de modelaj
12:00 – 14:00 Seminar de regie de film

Joe Lawlor, Elad Keidan, Florin Şerban: Pasul de la scurt la lung metraj

Duminică, 18 aprilie

Cinemateca Eforie
12:00 – 13:30 Prietenii festivalului I (Reluare)
14:00 – 15:30 Prietenii festivalului II (Reluare)
16:00 – 18:00 Semaine de la critique (Reluare)
18:30 – 20:00 SHORT MATTERS! European Film Academy Short Film Nominees 2009 on Tour I (Reluare)
20:30 – 22:00 SHORT MATTERS! European Film Academy Short Film Nominees 2009 on Tour II (Reluare)

SURSA: nextfilmfestival.ro

Lucrurile de care n-o sa ma satur niciodata

- muzica - fara ea, viata ar fi foarte urata

- calatoriile - imi place sa vad locuri noi sau sa ma intorc in locurile care mi-au placut, sper sa apuc sa vad cat mai multe de pe lumea asta

- dulciurile - oricat as incerca sa ma las de ele, nu pot. nu am diabet. inca

- primavara - e anotimpul meu preferat. mi-ar placea sa fie tot anul primavara. viata are un cu totul al sens cand apare soarele ala frumos dupa frigul de dinainte, incepe sa se insereze mai tarziu, apar multe flori, martisoarele, iar luna mai e chiar cea mai frumoasa din an.

- corcoduse - sau corcodele, cum imi place mie sa le spun. de cand ma stiu, sunt cele mai bune fructe pe care le-am mancat in viata mea si abia astept sa sa faca, in fiecare vara. am mancat si castroane intregi si n-am patit nimic. le devorez pana ma ustura buzele.

- cercei - am peste 70 de perechi, atat aveam cand i-am numarat ultima data. mereu spun ca nu mai imi iau si totusi...din cand in cand vad altii care imi plac. mai si primesc multi.

- ceasuri - am cateva, dar frumoase. nu ma intereseaza sa fie de cine stie ce firma si nici nu-mi permit sa dau sute de euro pe un ceas, dar pe cat posibil, imi place sa fie deosebit...mai spre rock, funky style sau casual, nu f elegante, ca pt doamne.

- parfumuri - cine nu isi doreste parfumuri?

- filme - am avut o dilema daca sa le trec sau nu pe lista, pentru ca m-am gandit ca daca as calatori super mult sau as avea multe chestii de facut, nu as mai avea timp de filme si as uita de ele, dar parca mereu vine un moment cand pur si simplu am chef sa stau si sa ma uit la un film. sa vad ce a aparut sau sa revad ce mi-a placut mult. aici as trece la premii speciale serialul grey's anatomy care m-a prins atat de tare ca mi se pare frumos orice episod, m-as putea uita de dimineata pana seara si nu m-as plictisi. as vrea sa nu se termine niciodata, sa fie un fel de tanar si nelinistit.

- sa cunosc lume noua - daca nu as cunoaste mereu oameni noi, viata ar fi atat de plictisitoare...