Total separat de ei statea o babuta, chiar langa masina noastra. Imi face semn cu mana sa ies pana la ea. Cobor si ma intreaba:
- Mamaie, stii cum se ajunge la roata norocului?
- Ce roata?
- Roata norocului. Am venit de la Sebes si vreau sa ajung si eu acolo.
Am crezut ca nu are unde sa stea peste noapte si ca e un loc unde se da ceva pentru batrani sau e vreun adapost. Si o intreb:
- Dar ce s-a intamplat? nu aveti unde sa ramaneti? Nu stiu ce roata...
- Nu, ca nu raman. Ma intorc la noapte. Roata aia mare, mamaie, am vazut la televizor. Se invarte si castigi la loterie. Vreau sa incerc si eu, poate castig. Am baiatul operat la spate.
- Nu stiu, mamaie, imi pare rau. Cine stie ce ati vazut la televizor...Vreti sa veniti sa stati in masina? Ca e frig rau...
- Nu nu, stau aici, e bine.
- Sigur, sigur? Haideti ca mai povestim in masina.
- Nu, mamaie. Du-te tu.
Ma mai bag putin in masina si ea imi zambeste intr-una. Vine din nou si imi bate in geam:
- Vrei un mar, mamaie?
Am ramas masca. Am refuzat-o, pentru ca pe frigul ala nu as fi putut manca un mar, dar mi-a parut rau apoi ca am zis nu. Cobor din nou din masina pentru ca ma simteam aiurea sa stau in masina si ea afara...si am zis sa ma lamuresc ce-i cu roata aia...
- Dar despre ce roata ziceati? Chiar ati venit pentru asta?
- Pai, am zis ca poate am si eu noroc. Am baiatul operat la spate, l-a parasit nevasta. Doi nepotei. Un baiat de 9 ani si fata are 11.
Avea trei sacose dupa ea, sprijinite de gard. Imbracata in negru, iar pe cap purta doua basmale.
- Cred ca ati vazut ceva de la cazinouri...
- Asa, asa. Cum sa ajung si eu acolo?
- Pai nu cred ca aveti cum, mamaie. Ca acolo merg oamenii cu bani...Dar aici de ce ati venit?
Deschide o sacosa si imi arata ca avea acolo o icoana mare.
- Crezi ca o sa ii placa? Cum ajung si eu la el?
- Cred ca o sa va dea drumul in curte, numai sa aveti grija ca e nebunie, o sa va calce in picioare oamenii astia.
- Mamaie, vrei niste ceai de menta?
Iar ma blochez putin...
- Ceai de menta?? Aveti ceai cald la dumneavoastra?
- Menta. Menta uscata.
- Da...vreau. Vreau menta.
Se duce sprintena la una dintre sacose si imi scoate o punga cu menta uscata care mirosea incredibil de puternic, iar mie imi place menta la nebunie.
- Multumesc mult! stati putin...
Ma duc in masina sa iau niste banuti si ii dau...
- Imi dai si bani?
- Pai dumneavoastra nu mi-ati dat menta?
- Multumesc...am mai adus si eu cate una, am zis ca poate fac un ban. Ca daca baiatul e operat la spate, nu poate sa se miste...
- Si cum ati venit de la Sebes? Cu trenul?
- Da, am plecat aseara pe la 8. Am luat personalul de la Sebes si am schimbat cu accelerat la Herculane.
- Si cand va intoarceti? Ajungeti de Craciun acasa?
- In seara asta...am la 7 la intoarcere. Ajung maine dimineata (de Craciun). Sa vedem acum, daca nu e inchis tunelul. Ca e un tunel pe drum, am stat o data trei ore acolo.
- Cum va cheama?
- Pe mine? Magdalena.
- Magdalena...ce frumos! Eu sunt Alexandra, imi pare bine. -si ii strang mana.
- Multumesc!
Multumeeeesc?? Ce sa mai zic dupa asta? A fost prima si cred ca ultima data in viata asta cand mi-a zis cineva"multumesc" cand am facut cunostinta.
- Si cati ani aveti?
- 80.
- Wow, nu aratati! Multi inainte! Pot sa va fac o poza?
- O poza? ca sa ma dai la televizor?
- Nu...nu va dau la televizor. Ca sa va am amintire.
- Bine. Sa imi dau baticul jos?
- Nuuuu. Sunteti frumoasa asa.
Si atunci i-am facut poza.
- Stati putin.
Mi-am adus aminte ca imi luasem de acasa in geanta o portocala si am zis sa ii dau si eu ceva.
- Uitati o portocala...si multumesc inca o data pentru menta! Abia astept sa fac ceai din ea.
- Multumesc! ( o baga intr-una dintre plase) O duc acasa la nepoti.
Un moment de un milion de portocale.
Iar ceaiul de menta...o sa fie pentru mine de acum inainte ca madlena lui Proust.
Seara ma duc in vizita la mama si ii povestesc ce mi s-a intamplat. Si ii arat poza.
Mama: "Mama, nu pot sa cred! e mama intreaga. George, vino sa vezi ceva! (il cheama pe tata). Doamne, seamana leit cu mama. Si ochii..si parul. Uite, probabil nici ea nu avea dinti in gura, saraca. Tu chiar nu ti-o amintesti deloc, mama, nu? Erai mica rau... Doamne, cum ti se intampla tie astea, ma, mama."
Nu. Nu mi-o amintesc deloc. A murit cand eu aveam vreo 2-3 ani, nu o stiu decat din povesti. Dar stiu ca o sa mi-o amintesc mereu pe mamaia Magdalena de la Sebes.
