Nu stiu daca este vorba despre persoanele din jurul meu sau
despre mine, cum ca, o data cu trecerea anilor, incep sa vad altfel lucrurile,
dar in ultimul timp am impresia ca multi dintre oamenii pe care ii credeam
fericiti traiesc, mai degraba, printre urzici, decat printre maci si floarea
soarelui, ca in pozele de pe facebook.
Oamenii au ajuns sa fie atat de tristi incat nu-si mai pot
povesti viata decat strainilor. Pentru ca minciunile de zi cu zi, rolul care
trebuie jucat in fata prietenilor, a colegilor de serviciu, i-a epuizat.
Oamenii simt nevoia sa termine o data pentru totdeauna cea mai proasta piesa de
teatru in care joaca de cativa ani si la finalul careia publicul, totusi, ii
aplauda.
N-ati avut recent nici o reactie de uluire la aflarea vestii
ca niste prieteni de-ai vostri s-au despartit? Da, prietenii vostri casatoriti,
frumosi, fericiti, cei care au acea fetita minunata de 3 anisori? Sau prietenii
vostri boemi, el, cel care a scris cele mai bune texte in timp ce era cu ea,
ea, care a pictat cele mai frumoase tablouri in timp ce era cu el, ei, cei care
pareau ca nu mai au nevoie de nimic altceva pe lumea asta atata timp cat se
aveau unul pe celelalt?
Parca mi-e dor de cuplurile care se cearta de fata cu
prietenii lor pentru toate tampeniile. De el, care pleaca cu baietii intr-o
seara si o suna sa ii spuna ca e la mare. Dar ca o iubeste. Chiar daca probabil
in noaptea aia isi gaseste fericirea cu alta piele si alte suvite de par. Si
ea, care iese cu fetele in club, impopotonata toata, cu cele mai sexi haine si
cele mai inalte tocuri. Ea, care flirteaza cu tipii din club pentru ca ii
place. Ii place sa fie admirata, sa se simta frumoasa.
De ei doi, cand se intorc unul la celalt si isi spun din tot sufletul “Mi-a
fost dor de tine. Te iubesc mult.”
Mi-e dor de ei pentru ca ei sunt adevarati. Ei sunt
realisti. Si sunt liberi.
Nicicand n-am intalnit barbati mai disperati si mai
insistenti decat cei proaspat insurati. Si parca se inmultesc pe zi ce trece. Proaspat insemnand acum o luna, un an,
doi, trei.
“De ce nu te-am cunoscut acum sase luni? Poate ca acum n-as
fi fost insurat.” “Divortez. Nu e ea “the one”. Plus ca m-am indragostit de
alta. E maritata si ea.” “Pur si simplu nu mai suport. Ne certam din orice. Nu
stiu ce vrea de la viata mea. Nu-mi vine sa cred cat de mult s-a schimbat
totul.” “Am fost in vacanta in Thailanda trei saptamani si nu ne-am tras-o nici
macar o data.” “Nu pot sa nu ma gandesc la tine. Stiu ca sunt un bou, dar n-am
ce face” – desprinse din realitate.
Iar cazurile astea vin dinspre niste cupluri care pareau
frumoase, fericite.
“Ai grija ce-ti doresti. S-ar putea sa devina realitate.” –
adicatelea sa te gandesti bine bine de tot inainte sa te casatoresti. Cel putin
asta imi spun oamenii din jurul meu.
Casatoria, cea la care viseaza atata lume, casatoria – cica
abonamentul pe viata la fericire, bratele care te vor astepta mereu noaptea,
ochii care te vor privi nemachiata in fiecare dimineata, mancarea gatita
impreuna, copiii – totul pare mai departe de realitate ca oricand.
Poate ca, o data cu trecerea anilor, ne dorim altceva. Poate
ca intervin monotonia, stresul de la munca adus acasa, plansul copilului, lipsa
banilor, dorinta de afirmare in cariera.
Poate ca e o greseala sa te casatoresti dupa ce ai fost cu
omul ala de la 19 ani, poate ca nu ai avut termen de comparatie si ai crezut ca
aia e iubirea. Sau poate ca a fost, dar s-a terminat. Nu cred ca poate fi
cineva scos vinovat dintr-o poveste de genul asta. Cam
asa suntem noi, oamenii, cam asa este viata.
Si, la urma urmei, de ce ai nevoie de un act? This is the
question.
Era la un moment dat o discutie la radio despre casatorie si
care ar fi diferenta intre cuplul casatorit si cuplul care e impreuna de cativa
ani, dar nu are de gand sa se casatoreasca. Pai, zicea cineva, cand sunt cu
cineva de care nu ma leaga un act, decid in fiecare zi sa raman cu el. Dupa
orice cearta, dupa zilele cand poate nu mi se mai pare atragator/atragatoare ca
inainte, as putea sa plec de acasa, insa decid sa raman cu el/ea. Si nu exista
dovada mai mare de iubire decat asta. In schimb, cand esti casatorit, nu poti
sa iti iei hainele si sa pleci atunci cand nu mai suporti certurile. Actul ala
te face sa ramai acolo, fie ca vrei, fie ca nu. Te face sa supravietuiesti
zilei respective doar printr-un compromis.
Bineinteles ca intr-o relatie faci si compromisuri, dar eu
cred ca e momentul sa o termini atunci cand faci atat de multe compromisuri
incat nu mai ramane nimic din tine, cel pe care il cunosteai inainte. E
momentul sa o termini atunci cand esti mai mult nefericit decat fericit.
Si da, poate ca ea/el chiar nu e iubirea vietii tale si
ti-ai dat seama de asta dupa cativa ani de casnicie. Mai bine incerci sa repari
asta decat sa persisti toata viata in greseala.
Am cunoscut la un moment dat o doamna de 70 si ceva de ani,
caruia ii murise sotul in urma cu aproximativ un an. A cunoscut un domn, vaduv
si el, cam cu 10 ani mai mare si cativa centimetri mai scund. I-a placut de el
pentru ca, intr-o excursie la manastirile din Moldova, i-a pus haina sub cap in
timp ce dormea si a ajutat-o cu bagajul cand a coborat din microbuz. S-au
revazut apoi la clubul de lectura pe care il frecventau in Bucuresti, iar in
septembrie au fost la mare impreuna pentru 9 zile. Apoi s-au mutat la ea. Iar ea
si-a taiat toti pantofii cu toc. “Sa nu se simta el prost ca e putin mai
scund.”
“Tare m-am incurcat cu domnul acesta. Incurcat e un cuvant
urat, dar nu stiu cum sa ii spun. De fapt, stiu. Dar ar trebui sa ma simt
vinovata? E prima data in viata mea cand ma simt protejata.
-
Prima data??
“Da. Pentru ca toata viata eu am fost barbatul in casa.”
True story.
Una peste alta, mie mi-e greu sa nu mai cred in povesti
frumoase. Pentru ca stiu una care mi se povesteste in fiecare zi de 20 si ceva
de ani incoace.
Nu trece seara in care mama sa nu ne sune pe mine si sora
mea sa ne intrebe daca suntem bine.
Insa, intr-o seara, sora mea mai mare, primul si cel mai
dorit copil, o suna ea pe mama sa o intrebe ce face. “Zi-mi repede, ce e?
-
Voiam sa vad ce faci.
-
Sunt pe fuga. Trebuie sa ma aranjez. In seara asta ma
scoate tac-tu in oras.”
El inca ii aduce ei flori la fiecare aniversare a lor.
Mama si tata sunt casatoriti de 36 de ani.
