
Fetita asta e adulata de toti copiii si cam de toti oamenii mari. A intrat in cartea recordurilor, dupa ce a scos un album la doar 3 ani. Abia a invatat sa vorbeasca si stalceste cuvintele, ceea ce o face simpatica. Are un tata relativ celebru, care a devenit si mai celebru pe spinarea ei.
Va mai aduceti aminte de cantecelele pe care le invatam noi cand eram mici? Alunelu', alunelu', hai la joc....oac oac, diridiridam, daca vesel se traieste...
Ei bine"Ghita", a avut un succes mai mare decat toate cantecelele alea la un loc. "Ghita" si alte melodii cu versuri absurde gen "Te-am intalnit in drum spre casa,
Erai grabit, da` eu frumoasa
Mergeai atent, da` eu agale
Tu te duceai la deal, da` eu la vale
...da` eu la vale ... da` eu la vale" ...sunt cantate de un copil care merge la inregistrari in loc sa iasa cu presuletul in fata blocului sau sa se joace leapsa cu alti copii.
Un copil care apare des la televizor si in concerte, desi ea nu canta, de fapt. Am vazut copii care chiar stiu sa cante la 4-5 ani si nu seamana cu ceea ce face ea. E dragalasa si recita versurile alea invatate pe de rost de la taica-su. Habar nu are ce se intampla cu ea, sau ce se intampla cand o fata se intalneste cu Ghita la portita.
Mie imi e mila de Cleopatra Stratan. Parca e un om mare cu voce si hainute de copil. Oare Cleopatra are julituri in genunchi?