O bratara cat un om

Intr-una din seri, dupa ce am plecat de la serviciu, am mers pentru cateva ore intr-un mall din Bucuresti la o actiune de strangere de fonduri. Este vorba despre vanzarea unor bratari galbene, de cauciuc, pe care scrie "Temerarii stiu ca se poate, poti si tu" pentru Asociatia Little People Romania, unde sunt voluntar.
Despre ce e vorba mai exact? "Temerarii" sunt copiii care au invins cancerul si poarta aceste bratari. Par niste chestii banale, dar pentru copiii bolnavi din spitale ele reprezinta o motivatie extraordinara. Visul lor e sa devina Temerari! Sunt 300 de temerari in Romania din 84 de localitati. Asa ca nu, dragi cititori, cancerul nu este de neinvins.
O bratara costa 5 lei, iar banii merg direct in contul Temerarilor. Ei decid in fiecare an ce vor face cu banii stransi, iar anul acesta au decis asa: 40% pentru renovarea si echiparea sectiilor de oncopediatrie din tara; 30% pentru procurarea medicamentelor greu accesibile; 15% pentru sustinerea tinerilor a caror boala recidiveaza si 15% pentru continuarea campaniilor si evenimentelor Temerarii.

Ma asteptam ca oamenii sa nu aiba rabdare sa ne asculte, sa fie grabiti sau sa spuna ca nu au bani. Dar realitatea mi-a intrecut orice asteptari.

Am intalnit un cuplu care tocmai iesea de la hypermarket si ramasese fara bani. Le-am spus despre ce e vorba si pareau impresionati. El a deschis portofelul, mi-a spus si aratat ca nu mai are decat 5 lei. O intreaba pe ea: "Iubi, ce facem?
- Ea: iubi, eu zic sa ii dam. Sunt copii." Si mi-au dat ultimii bani cu zambetul pe buze. Le-am multumit si le-am zis ca gestul lor face cat zeci de bratari vandute. Chiar asa am simtit. O bucurie care m-a facut sa uit de toate refuzurile de pana atunci si sa ma simt de parca as fi dat mai mult decat o bratara si primit mult mai mult decat 5 lei.

Incercam sa ma duc la oamenii mai dichisiti, despre care eu credeam ca ar avea bani sau
 la familiile cu copii pentru ca ei ar intelege mai bine despre ce e vorba. Nu voiam sa le cer bani unor oameni care mi se parea ca nu au foarte multi. Totusi, s-a oprit la noi o tanti pe la vreo 60 de ani, cu niste plase amarate dupa ea, care m-a intrebat despre ce e vorba. I-am povestit si s-a scotocit in portofel sa imi dea 5 lei. Apoi a pus imediat bratara pe mana.

Alta surpriza a venit din partea baietilor cu muschi de la sala. Stateam undeva la scara rulanta, de unde veneau, printre altii, si oamenii transpirati de la sala. Nu a fost unul care sa nu ia bratara. Doi dintre ei mi-au spus ca nu au decat cardul la ei si ca se duc sa caute un bancomat si se intorc sa ia. Ya right, se mai intoarce mama, zic eu. Dar uite ca baietii s-au intors dupa vreo 20 de minute si au luat doua bratari. Am fost asa bucuroasa cand i-am vazut de parca m-as fi intalnit cu niste prieteni pe care nu ii mai vazusem de mult. Aveam un sentiment ca se intampla lucruri marete!

Sentimentele se schimbau, totusi, in functie de oameni. Si se schimbau radical. Am primit zeci de refuzuri, insa unele erau, ca si in cazurile pozitive, ceva mai mult decat un raspuns, ceva ce te facea sa vezi prin omul ala. Cum ar fi:

-          Alte culori n-aveti?

-          Albe n-aveti? Nu. Galben este culoarea noastra simbol. Ah, nasol. Imi trebuia pentru White Sensation.

-          Cancer? Iiih…nu, mersi.

-           Un tatic cu copilul de aprox 3 ani il intreaba pe ala mic: tati, vrei o bratara?

copilul, obosit dupa seara de shopping a parintilor stramba din nas si zice: mneaaa…Taticul: - nu vrea, multumim.

-         Un american: Eu vreau sa fac turul Bucurestiului cu tine. 

-          Iau daca scrie si nr tau de tel pe ea. - Nu scrie. – Atunci nu, mersi. 

-          Nu am cancer.

-          Nu sunt de la oras.

-      Nu am copii. 

La un moment dat am oprit la un tata cu doi baietei. A spus sa ii dau o bratara si daca pot sa astept putin sa vina sotia cu banii. Timp in care cei doi copii au inceput sa se certe pe bratara, iar tatal sa imi povesteasca...

"Sotia mea a murit de cancer. Mama baietilor. Iar acum ni se intampla a doua oara.

- A doua oara? 

- Da, acum urmeaza sa ma casatoresc cu ea...si am aflat de doua luni ca se intampla din nou.

Imi povesteste prin ce a trecut cu prima sotie...si apare cea de-a doua. Cu inca doi copilasi dupa ea.

- Uite, domnisoara lucreaza cu copiii la IOB. Am luat o bratara. Ai sa-mi dai 5 lei?

- Pai si de ce nu ai luat pentru toti?

Iar doamna scoate apoi portofelul si imi zice: 6 bratari, va rugam!"

Insa faza serii mi-au oferit-o patru pusti, de aproximativ 13-14 ani, doua fete si doi baieti. Ii opresc, le spun despre ce e vorba, iar unul dintre baieti imi zice: "Facem asa: meergeem, ne dam in trenulet si daca ne mai raman bani, ne intoarcem si luam."

Trenuletul era chiar deasupra noastra, o tentativa de roller coaster de mall.

M-a bufnit rasul isteric si le-am zis: biiiine...cum ziceti voi. Distractie placuta!

Undeva spre finalul serii, cand mai aveam cateva bratari, apar copiii. Si se opresc. 

- Siii, v-ati distrat in trenulet? le zic eu pe un ton cat se poate de acru si ironic.

- Nu ne-am mai dat. Am venit sa luam bratari.