Nu de putine ori simt o profunda liniste in mijlocul unei multimi, in adancul zgomotului din jurul meu.
Vad oamenii de langa mine zambind, tipand, traind si in timp ce ii privesc parca se indeparteaza in gand si in auz.
Si mai vad oamenii de langa maine plangand, fara sa lacrimeze, tipand fara sa strige, spunand atat de multe prin tacere. Uneori ii vad chiar murind. Iar in special atunci ii vad ca se apropie de mine. Ii simt. Parca vorbesc cu ei, parca le stiu copilaria, parca mi-i imaginez la batranete.
Sunt putini spre foarte putini. Pe cei mai multi dintre ei ajung sa-i iubesc, desi stiu ca atunci cand iubesc un muribund din asta ma seaca de energie, ma face sa traiesc totul intr-o liniste atat de silentioasa, incat devine dureroasa cateodata.
Dar parca nici o durere nu e atat de frumoasa si nici un om nu merita mai mult decat cel care ma face sa scriu in ganduri multumiri pentru ca ma cunoaste atat de bine si sa pictez trairi ce au sa fie povestite azi si maine.
Iubesc oamenii astia muribunzi despre care va povestesc pentru ca pare-mi-se ca traiesc mai adanc decat toti viii care pozeaza in vii. Nu credeam ca o sa ajung sa iubesc mai mult o fata care tace decat una care rade. Si am ajuns sa o fac pentru ca e atat de rara si de sincera si de curajoasa…
Iti trebuie mult curaj sa arati ca esti trist, sa arati singuratatea si indepartarea, iar pentru asta, pe tine, cel care nu zambesti de fata cu toti, te iubesc!
Vreau sa-ti spun ca te vad in fiecare zi, pe fiecare strada si te recunosc dintr-o mie.
De fapt, tu, muribundule, tu esti cel care traieste cel mai mult. Tu vezi, tu asculti, tu simti cat pentru toti la un loc, tu nu dormi, tu mananci putin, tu esti vesnic nemultumit si vrei sa schimbi lucruri, tu ma faci sa zambesc fara sa stii, tu esti speranta mea in lume, tu ma faci sa ies cu ei, sa stau cu ei, sa traiesc cu ei, doar ca sa te vad pe tine.
Tu sunteti putini, dar ma bucur enorm ca existati.
No comments:
Post a Comment